Incidentul a avut loc pe strada pietonală Grimmaische, o arteră comercială care leagă mai multe obiective turistice de piața centrală. “Șoferul a fost reținut și nu mai reprezintă un pericol în acest moment”, a transmis poliția.
⚡️BREAKING: A car has rammed into a crowd in Leipzig, Germany.
According to preliminary reports, there are fatalities and injuries. pic.twitter.com/6Zuf5axNOY
— NEXTA (@nexta_tv) May 4, 2026
Reuters scrie, citând postul local de radio Radio Leipzig, că un SUV Volkswagen avariat, cu o persoană pe capotă, a fost văzut circulând cu viteză în zona pietonală.
Două persoane au murit și alte două au fost rănite grav în urma incidentului, potrivit postului local de televiziune MDR, care citează surse din cadrul poliției. Întrebată despre incident, purtătoarea de cuvânt a instituției nu a putut oferi un bilanț final al victimelor.
Circulația în zona străzii, inclusiv a tramvaielor pe arterele de lângă, a fost restricționată, iar un elicopter se află în misiune în regiune.
Știrea se actualizează pe măsură ce sunt disponibile noi informații oficiale…
Surse: Reuters, Der Spiegel
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.