Potrivit unor oficiali citați de Reuters, NATO analizează posibilitatea să renunțe la conferințele anuale și ar putea organiza, în schimb, “întâlniri mai rare, dar mai eficiente”. Inițiativa apare pe fondul relației tensionate cu Donald Trump, aflat în ultimul an complet de mandat, dar și al tensiunilor din interiorul alianței.
Mai multe state membre consideră că reducerea frecvenței acestor reuniuni ar putea reduce din presiunea pusă pe “rezultate rapide și spectaculoase” și ar putea facilita luarea de decizii mai bine pregătite. Un diplomat a declarat că reuniunea din 2027 din Albania ar putea avea loc în toamnă, iar în 2028, an electoral în SUA, NATO ar putea să nu organizeze nicio reuniune, în timp ce un alt oficial a propus ca acestea să fie organizate o dată la doi ani. Totuși, o decizie finală nu a fost încă luată, aceasta urmând să revină secretarului general Mark Rutte.
Criticile frecvente ale lui Donald Trump la adresa NATO, care s-au intensificat în ultimul timp, au contribuit semnificativ la propunere. SUA au acuzat în repetate rânduri alți membri NATO că nu participă suficient la apărare și nici la operațiunile militare ale SUA, în special în conflictul cu Iranul. După ce aliații au refuzat să sprijine acțiunile militare împotriva Iranului, începute fără consultare, Trump a pus sub semnul întrebării angajamentul SUA față de actul de apărare colectivă și a spus că ia în calcul retragerea din alianță. În plus, cu câteva luni înainte, acesta a revendicat Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei, stat membru NATO.
De asemenea, unii diplomați și analiști consideră că întâlnirile anuale creează presiune pentru “rezultate rapide și vizibile”, care pot afecta planificarea pe termen lung. “Este mai bine să avem mai puține conferințe decât conferințe slabe”, au subliniat aceștia. Alți oficiali susțin că “forța alianței depinde de calitatea deciziilor, iar nu de numărul întâlnirilor”. În timpul Războiului Rece, NATO a organizat doar opt astfel de reuniuni, comparativ cu întâlnirile anuale din ultimii ani.
Întâlnirile recente au fost adesea dominate de disputele privind cheltuielile de apărare. La reuniunea din 2018, Donald Trump a amenințat chiar că va părăsi întâlnirea, iar fostul secretar general, Jens Stoltenberg, a avertizat ulterior că o astfel de acțiune ar fi putut destabiliza alianța.
Începând din 2021, liderii NATO se întâlnesc anual, însă frecvența acestor reuniuni a variat de-a lungul celor 77 de ani de existență ai alianței. Următoarea întâlnire NATO va avea loc la Ankara, pe 7 și 8 iulie.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.