UPDATE, ora 10:40. Cel puțin 17 persoane au fost rănite, dintre care patru sunt în stare gravă, potrivit ultimei actualizări a autorităților, scrie Reuters. Victimele au fost transportate de la locul accidentului cu ambulanțe și elicoptere, a anunțat departamentul de pompieri pe X (Twitter).

Un purtător de cuvânt din cadrul poliției, citat de France24, a declarat că toți pasagerii au fost evacuați din trenuri.

Știrea inițială. Incidentul s-a produs la nord de Copenhaga, pe o linie feroviară care leagă orașele Hillerod și Kagerup (hartă jos), potrivit autorităților. “Există răniți printre pasageri. Toată lumea a ieșit din trenuri, astfel că nimeni nu este blocat. Au fost trimise resurse importante la fața locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri din Copenhaga pentru Reuters.

Numărul exact de persoane rănite nu este cunoscut, însă postul de televiziune DR din Danemarca, care citează poliția, relatează că sunt cel puțin 5-10 răniți.

Știrea se actualizează pe măsură ce sunt disponibile informații suplimentare.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday