Trei reprezentanți din domeniul industriei petrolului au făcut dezvăluirile pentru agenția Reuters, sub protecția anonimatului. Cei trei au precizat că guvernul rus a comunicat Kazahstanului și Germaniei “un program ajustat de export”. Totuși, Ministerul rus al Energiei nu a oferit un punct de vedere, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că nu este la curent cu situația.

O eventuală sistare a petrolului kazah prin Rusia ar pune presiune și mai mare pe aprovizionarea cu combustibili a Germaniei, care a fost deja afectată de perturbările transporturilor energetice din Orientul Mijlociu și de deteriorarea relațiilor cu Rusia, după declanșarea războiului împotriva Ucrainei. În 2025, exporturile de petrol din Kazahstan către Germania prin conducta Drujba au fost, în medie, de 43 de mii de barili/zi, în creștere cu 44% față de 2024. În primul trimestru al acestui an, exporturile au atins 730 de mii de tone.

Astfel, o oprire completă ar elimina aproximativ 17% din cele până la 12 milioane de tone de petrol procesate anual de rafinăria PCK din Germania, una dintre cele mai mari din țară. Combustibilul produs la PCK alimentează nouă din zece autoturisme din regiunile Berlin și Brandenburg.

Totuși, un purtător de cuvânt al operatorului polonez de conducte PERN a declarat pentru Reuters că firma este pregătită să transporte petrol pentru acționarii non-ruși ai rafinăriei PCK prin portul Gdansk, dacă i se va solicita acest lucru.

Din 2023, Kazahstan a furnizat petrol către rafinăria PCK prin ramificația nordică a conductei Drujba, care trece și prin Polonia, dar aprovizionarea a fost sistată de mai multe ori din cauza atacurilor ucrainene cu drone asupra secțiunii rusești.

Relațiile politice și comerciale ale Rusiei cu Germania s-au deteriorat după declanșarea conflictului din Ucraina. În 2022, Germania a plasat sub administrare temporară filialele locale ale celui mai mare producător de petrol din Rusia, Rosneft.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday