Incidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 19:30, la Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon”, unde o persoană a sărit gardul și a pătruns în incintă. De acolo, individul a distrus o componentă a instalației de oxigen și a sustras o țeavă de aproximativ un metru, dar și un robinet aferent rezervorului.

După ce au fost alertate, autoritățile s-au deplasat de urgență la fața locului și au confirmat cele sesizate. În consecință, au decis închiderea robineților și oprirea alimentării cu oxigen, până la remedierea avariilor, precizând că situația a fost ținută sub control, fără a fi necesară evacuarea pacienților sau a personalului medical.

Între timp, pompierii asigură sprijin unității medicale în ceea ce privește necesarul de oxigen, prin intermediul unei autospeciale de transport butelii aflate la fața locului. De asemenea, autoritățile au transmis că sunt pregătite să intervină cu resurse suplimentare, dacă situația o va impune. “La fața locului am intervenit cu o autospecială de stingere și o autospecială CBRN. Forțele de intervenție ale ISU B-IF s-au retras de la locul evenimentului”, a mai transmis ISU București-llfov.

Polițiștii desfășoară activități specifice pentru identificarea și depistarea persoanei suspecte.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile precizează că situația este în dinamică.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday