Noul premier al Ungariei, Péter Magyar, a declarat că primele sale călătorii în străinătate vor fi la Varșovia și Viena, după care va vizita Bruxelles-ul într-o încercare de a convinge UE să deblocheze miliarde de euro din fonduri înghețate. ”Vom aduce acasă fondurile UE care se cuvin poporului maghiar”, a spus Magyar.

Noul prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar, a declarat că țara va fi din nou un aliat puternic al Europei și al NATO, promițând să-i restabilească locul în Europa: ”Ungaria va fi din nou un aliat puternic care reprezintă interesele maghiare, pentru că locul țării noastre este în Europa”, a spus Magyar.

De asemenea, Magyar i-a cerut președintelui Ungariei, Tamás Sulyok, să demisioneze imediat. A transmis același mesaj și altor lideri numiți de Viktor Orbán, precum șefilor Curții Supreme, Curții Constituționale, Curții de Conturi, Oficiului Justiției, Oficiului Concurenței și Autorității pentru Media. ”Îl îndemn pe Președintele Republicii să ceară imediat câștigătorului să formeze un guvern și apoi să părăsească funcția. Îndemn toate marionetele care au fost la putere în ultimii 16 ani să facă același lucru. Să plece, să plece”, a declarat Magyar.

Sursă: Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday