“Administrația mea este pregătită să folosească întreaga putere economică a Statelor Unite pentru a consolida economia Ungariei, așa cum am făcut-o în trecut pentru marii noștri aliați, dacă premierul Viktor Orbán și poporul maghiar vor avea vreodată nevoie de aceasta. Suntem încântați să investim în prosperitatea viitoare care va fi generată de conducerea continuă a lui Orbán!”, a scris Donald Trump pe platforma sa, Truth Social, înaintea scrutinului de duminică din Ungaria.
🇭🇺🤝🇺🇸 America stands with us. Hungary is proud to be a great ally. We will continue working together to strengthen our economies and ensure the prosperity of our peoples. Thank you for your support, Mr. President @realDonaldTrump! pic.twitter.com/eMhus9srMT
— Orbán Viktor (@PM_ViktorOrban) April 11, 2026
La rândul său, Viktor Orbán i-a mulțumit președintelui american pentru sprijinul său, postând un videoclip care include piesa “Y.M.C.A.” a formației Village People, melodia pe care președintele SUA a folosit-o la mitingurile de campanie. “America este alături de noi. Ungaria este mândră să fie un mare aliat”, a scris Orbán pe X sâmbătă dimineața.
Zilele trecute, vicepreședintele SUA, JD Vance, a făcut o vizită la Budapesta. Aflat pe scenă alături de premierul Ungariei, JD Vance a afirmat că Uniunea Europeană “este o forță externă care le spune maghiarilor ce să facă și cu cine să voteze”. Liderul opoziției, Péter Magyar, a reacționat ferm la vizita acestuia în Ungaria, spunând pe rețelele de socializare că “nicio țară străină nu trebuie să intervină în alegerile Ungariei. Istoria țării nu este scrisă nici de Washington, nici de Moscova, și nici de Bruxelles”.
Duminică au loc alegeri parlamentare în Ungaria. Pentru prima dată din 2010, când a devenit prim-ministru al Ungariei, Orbán se află în urmă în sondaje. Partidul Tsiza, fondat de fostul său aliat și acum principalul său adversar, Péter Magyar, conduce în sondaje.
Sursă alternativă: Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.