Potrivit Reuters, chiar iranienii l-au cerut pe JD Vance, în primul rând din cauza lipsei de încredere în echipa Witkoff/Kushner cu care se afla în discuție când SUA au început intempestiv războiul, dar și pentru că vicepreședintele american are o reputație de susținător al “terminării războaielor interminabile pe care SUA le poartă în Orientul Mijlociu”. Totuși, remarcă Reuters, nu există nicio indicație că Vance ar adopta o poziție de negociere mai flexibilă decât orice alt reprezentant trimis de Trump, iar decizia finală cu privire la orice s-ar negocia îi aparține tot președintelui.

JD Vance a ajuns sâmbătă la Islamabad (Pakistan) unde se va întâlni cu o numeroasă delegație Iraniană, în ceea ce, remarcă BBC, este cea mai dificilă misiune pe care a avut-o până acum. Totuși, scrie The Guardian, vicepreședintele american are “puține cărți de jucat, iar disperarea șefului său de a redeschide Strâmtoarea Hormuz este chiar o carte foarte slabă împotriva unor adversari care sunt acum întăriți”.

Publicația britanică mai arată că pentru JD Vance acesta este un premiu otrăvit. Adversar vocal al războaielor americane din Orientul Mijlociu, vicepreședintele pare să fi intrat într-o perioadă de tăcere de la începutul actualei campanii militare. De partea cealalătă, Iranul tocmai a dovedit rezistență în fața celui mai mare atac americano-israelian din istorie, și, suplimentar, acum are și controlul asupra strâmtorii Hormuz.

“Sarcina lui Vance este aceea de a reduce decalajul dintre un armistițiu retoric, aflat în pericol serios, și o pace ceva mai durabilă. Dar Vance se va confrunta cu o alegere dificilă la Islamabad: fie să semneze concesii considerabile din partea SUA către Iran pentru a menține armistițiul și a negocia deschiderea Strâmtorii Hormuz – fie să întrerupă efectiv negocierile, susținând personal o revenire la război, care este nepopular în rândul publicului american. Oricare dintre aceste rezultate ar putea avea un impact considerabil asupra candidaturii sale la președinție în 2028”.

Adevărata problemă, mai scrie The Guardian, este că deși SUA ar putea renunța la multe lucruri pentru a primi la masa negocierilor libera circulație a traficului maritim din Golful Persic, acest lucru tot nu poate fi garantat câtă vreme Teheranul poate închide oricând strâmtoarea – un factor cheie de influență asupra Casei Albe, deoarece deficitul de combustibil ar putea zgudui economia globală în această vară.

Pentru Vance, care vine din Ungaria, unde l-a susținut pe Victor Orban pentru alegerile de duminică, un eventual eșec al negocierilor cu Iranul, dublat de o previzibilă înfrângere a lui Orban, ar putea garanta scoaterea acestuia încă de pe acum din cursa pentru Casa Albă din 2028.

În timp ce Pete Hegseth și Marco Rubio (miniștrii Apărării și de Externe) au avut poziții publice frecvente și de susținere a războiului declanșat de SUA și Israel în Iran, Vance a fost o prezență marginală în mesajele administrației. Acum, Vance a fost ales să pună capăt războiului pe care se spune că el nici nu l-a dorit. “Reapariția sa în lumina reflectoarelor va fi plină de riscuri”, mai scrie The Guardian.

Surse: Reuters, BBC, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday