După ce Donald Trump a îndemnat, marți, statele europene să cumpere kerosen din SUA “sau să meargă să și-l ia singure din Strâmtoarea Hormuz”, Bloomberg a stat de vorbă cu mai mulți traderi de combustibil pentru avioane. Aceștia arată că Europa are suficient kerosen pentru luna aprilie, pentru că navele plecate din Golf înainte de începerea războiului încă ajung în porturile continentului. Dar această situație s-ar putea schimba în luna mai, având în vedere că timpul de livrare este de 40-50 de zile.

Uniunea Europeană și Marea Britanie sunt importatori de combustibil pentru avioane, iar câteva zboruri (puține) ale companiilor aeriene au fost deja anulate. Presiunea asupra aprovizionării se va intensifica însă pe măsură ce principala cale navigabilă rămâne închisă mai mult timp. În cele din urmă, acest lucru ar putea duce la penurii.
“Piața europeană de combustibil pentru avioane pare destul de aprovizionată pentru următoarele săptămâni, pe baza acoperirii stocurilor, însă lipsa sosirilor care va urma începând cu această săptămână va pune o presiune semnificativă asupra rafinăriilor interne și regionale. Sosirile de combustibil pentru avioane din Orientul Mijlociu și Asia vor scădea imediat, existând puține alternative reale”, a declarat Janiv Shah, de la Rystad Energy (Norvegia).
Franța, Marea Britanie și Olanda se numără printre principalii importatori de combustibil pentru avioane din Europa. Pe lângă Golful Persic, acesta mai este adus din India și Nigeria.
Stocurile de combustibil pentru avioane deținute în depozitele independente din Olanda, centrul comercial european pentru petrol, sunt deja sub norma sezonieră, conform cifrelor de la Insights Global.
Sursa: Bloomberg
Foto: 131328292 © Igor Borisenko | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.