Potrivit autorităților finlandeze, o dronă cu focos neexplodat – identificată ca AN196 – s-a prăbușit duminică în apropiere de orașul Kouvola, situat la aproximativ 100 de kilometri vest de granița cu Rusia. Dispozitivul a fost distrus ulterior prin detonare controlată și nu a provocat victime sau pagube materiale. Fragmente din altă dronă au fost descoperite într-un oraș la est de Kouvola, iar autoritățile analizează dacă alte sesizări au legătură cu cele două incidente.
A fost deschisă o anchetă privind “punerea în pericol din neglijență gravă”, în timp ce poliția de frontieră investighează încălcarea spațiului aerian.
Ministerul ucrainean de Externe a prezentat scuze oficiale, subliniind că dronele nu au fost direcționate intenționat către teritoriul finlandez. Purtătorul de cuvânt a susținut că, cel mai probabil, acestea au fost bruiate de sistemele rusești de război electronic. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că se află în contact direct cu omologul său finlandez, Alexander Stubb, și că au căzut de acord cu privire la ipotezele asupra situației.
În paralel, Ucraina și-a cerut scuze și de la Estonia, Letonia și Lituania, după ce mai multe drone au pătruns în spațiul aerian sau chiar s-au prăbușit accidental pe teritoriul lor, în urma unor atacuri asupra infrastructurii rusești din apropiere de Sankt Petersburg. Oficialii ucraineni subliniază că aceste incidente sunt rezultatul bruiajului electronic, iar nu al unor acțiuni deliberate.
Surse: DW, Pravda.ua
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.