Prim-ministrul Ilie Bolojan a acordat un interviu postului de televiziune Digi24, în care a dat detalii despre mecanismul de reducere a accizei la carburanți, la care guvernul lucrează. Premierul a spus că în primă etapă, va scădea acciza doar la motorină, care reprezintă 70% din consumul de combustibil din țară.
La o lună după declanșarea războiului din Orientul Mijlociu, în România prețul motorinei a crescut cu o treime, de la 8 lei la 10,3 – 10,4 lei, a declarat Bolojan: “Vom reduce valoarea accizei din prețul combustibilului încât să ajutăm cumpărătorii pentru a cumpăra combustibil mai ieftin. Ne vom concentra pe motorină, în primă etapă, fiindcă au fost creșteri mai mari. E ipoteza la care lucrăm, deoarece, dacă vrem să vedem un efect, trebuie să intervenim unde efectul este maxim și are un impact asupra unui număr important de cetățeni. Lucrăm la una sau două ipoteze de lucru care vor fi prezentate zilele următoare, încât să avem impact maxim pe piață, dar să ținem cont și de posibilități”.
“O sumă de bani din acciza plătită de cei care comercializează combustibili fi redusă. Ministerul de Finanțate lucrează zilele astea la simulări, încât să calculăm impactul pe care îl avem, dar și costul total care trebuie acoperit din buget. Zilele următoare anunțăm cum va fi exact această reducere. Acest tip de facilitate trebuie acoperit de undeva, dar în limita suportabilă și în condițiile de deficit pe care le avem. Trebuie să fie o reducere cu impact vizibil, altfel nu am făcut nimic”, a mai precizat premierul.
Alte declarații:
- Despre crearea unui fond de solidaritate. Pentru că prețurile au crescut pe piața globală, datorită creșterii care e independentă de situația de la noi, unele companii care au lanțuri integrate au profituri excepționale ca urmare a acestor creșteri. Trebuie să contribuie cu o parte a acestor profituri, care nu se datorează unor investiții importante sau unor eforturi ale companiilor. Este vorba de orice companie care se va regăsi în acest lanț. Ele fac profit, sunt niște profituri excepționale. Există un nivel al barilului care a fost înainte, de 70 de dolari, dacă azi se vinde cu 90 de dolari, această diferență de preț este un profit excepțional. Ministerul Finanțelor lucrează la detalierea nuanțelor, va fi o consultare cu cei implicați.
- Despre atacurile PSD. Astăzi și când am avut ședințe se derulează într-o manieră rezonabilă, însă în afară ședințelor se escaladează. Problema e că s-a escaladat, lucrurile parcă merg în această direcție, e posibil să avem o criză în perioada următoare. Un ministru, un prim-ministru poate să plece. Problema e că lucrurile grave care ne-au dus în această situație necesită rezolvări. Orice partid poate să acționeze constituțional introducând moțiuni de cenzură, retrăgându-și miniștrii. România, în momentul de față, nu are nevoie de o criză politică, pe lângă cea bugetară, și se suprapune pe conflictele din Orient.
- PNL s-a pronunțat și am respectat înțelegerile politice încheiate, ce s-a decis în coaliție s-a făcut. Dacă un partid decide să schimbe ministrul sau premierul, trebuie să decidă acest partid. Dacă PSD va genera o criză, e greu de crezut că PNL va mai avea o coaliție cu partidul. Deciziile pe care trebuie să le luăm presupun un guvern stabil, oameni care își concentrează energia pe aceste probleme. Altfel în vară vom discuta despre cine este responsabil pentru banii pierduți din PNRR.
- Limităm exporturile de motorină și țiței, pentru a reduce cantitatea de biocombustibil din benzină. Am prelungit schemele de sprijin pentru transportatori. Agricultorii nu mai plătesc acciza, ci doar o cotă reziduală. Avem companii care extrag țiței din România, îl rafinează, distribuie și îl vând la stații, care nu extrag, nu rafinează în România, îl rafinează în alte țări. Toți acești actori au marje de profit diferite, situații diferite. Cei care sunt în situația care exploatează țiței românesc care le permite profituri excepționale, trebuie să participe din acest profit la un fond de solidaritate.
- Creșterile de prețuri nu le puteam opri, deoarece suntem influențați de ce se întâmplă pe piețele externe. Când ne-am apropiat de o situație care duce la o stabilizare, atunci este logic să intervii. Am luat o primă măsură, stabilind o primă perioadă considerând că trei luni de zile vor fi critice. Am intervenit pentru a limita specula, limitând adaosurile comerciale la valoarea medie de anul trecut. Ar trebui să vedem o ușoară reacție a pieței.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.