Creșterea accelerată a prețurilor la carburanți, alimentată de tensiunile din Orientul Mijlociu, a determinat mai multe state europene să intervină rapid pentru a limita impactul asupra populației. Cea mai recentă măsură vine din Germania, unde parlamentul a adoptat o lege care schimbă modul în care benzinăriile pot modifica prețurile.
Astfel, benzinăriile pot majora prețurile o singură dată pe zi, la prânz, în timp ce ieftinirile pot fi făcute oricând. Scopul este de a face prețurile mai previzibile și mai ușor de comparat pentru consumatori. În paralel, guvernul condus de Friedrich Merz întărește regulile antitrust, obligând companiile petroliere să justifice scumpirile și oferind autorităților puterea de a interveni rapid dacă apar abuzuri. Companiile care nu vor respecta aceste reguli vor fi sancționate cu amenzi de până la o sută de mii de euro.
Măsurile ar urma să intre în vigoare în aprilie și vor fi evaluate după un an, însă chiar oficialii germani recunosc că nu sunt suficiente pentru a readuce prețurile la un nivel accesibil. Coaliția de guvernare condusă de cancelarul Friedrich Merz discută deja și alte măsuri suplimentare. Printre soluțiile analizate se numără și reducerea temporară a taxei pe energie, majorarea compensației pentru navetiști și plafonarea prețurilor la benzină și motorină. Se discută și despre reduceri pentru taxele de drum ale camioanelor, dar și despre o posibilă taxă pe profiturile excesive ale companiilor petroliere obținute în contextul războiului. Prețurile carburanților au depășit 2 euro pe litru în Germania din a doua parte a lunii februarie. Economiștii estimează acum o inflație de aproape 3% în acest an, peste prognoza anterioară de 2%.
În restul Europei, răspunsurile sunt diferite și merg de la reduceri de taxe până la plafonări directe. Spania a adoptat unul dintre cele mai ample pachete, în valoare de 5 miliarde de euro, bazat în principal pe scăderea TVA la energie de la 21% la 10% și plafonarea unor prețuri, măsuri valabile până la mijlocul lui 2026. În Italia, guvernul a ales să folosească veniturile suplimentare din TVA pentru a compensa consumatorii și să sancționeze companiile care profită de criză prin creșteri nejustificate de prețuri.
Portugalia a reacționat printr-o reducere temporară a taxei pe motorină, activată automat după ce prețurile au depășit un anumit prag, în timp ce Franța nu a intervenit direct prin taxe, mizând mai mult pe demersuri diplomatice, deși compania Total Energies a anunțat voluntar plafonarea prețurilor pentru o perioadă limitată.
Alte state au ales măsuri mai dure. Austria limitează creșterile de preț la maximum trei pe săptămână, iar Ungaria a impus un plafon fix pentru carburanți, aplicabil însă doar șoferilor cu mașini înmatriculate local. În Polonia, guvernul condus de Donald Tusk a optat pentru o combinație de reduceri de TVA și accize, dar și pentru introducerea unor prețuri maxime stabilite zilnic de autorități. În Slovacia, guvernul a stabilit ca șoferii din străinătate să plătească 2,012 euro pe litrul de motorină, cu aproximativ 30% mai mult faţă de localnici, în ciuda avertizărilor venite din partea Comisiei Europene conform cărora această măsură este ilegală.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.