Prim-ministrul Ilie Bolojan a acordat un amplu interviu postului Euronews.ro,  în care a dat detalii despre parcursul ordonanței de urgență cu primele măsuri de intervenție pe piața energiei. Potrivit premierului, Consiliul Economic și Social a amânat pronunțarea asupra avizului de proiect de OUG și a cerut o reuniune a Consiliului Tripartit, format din guvern, sindicate și patronate.

Ședința Consiliului va avea loc miercuri, la ora 11. În cadrul acesteia, va fi discutat impactul limitării adaosului comercial. “O reducere de adaosuri este perfect suportabilă unde lanțurile sunt integrate – de la rafinărie la pompă. Acolo unde sunt doar comercianții care importă produsul finit, marja lor de adaos nu este foarte mare, iar o reducere i-ar putea duce pe ei la situația în care ar merge în pierdere. Efectul pieței ar fi să nu se poată aproviziona, ceea ce ar putea duce la o penurie în stațiile mici”, a precizat prim-ministrul.

Ulterior reuniunii, la ora 12:30, va începe ședința Consiliului Economic și Social, care este așteptat să emită avizul. Mai departe, a declarat Bolojan, guvernul va adopta miercuri după-amiază sau cel târziu joi ordonanța.

Prim-ministrul a mai afirmat că ar putea exista și alte intervenții ale guvernului: “Piața este încă instabilă, volatilă. Neexistând predictibilitate pentru ceea ce se va întâmpla în Golf, dacă statul intervenea imediat prin reducerea accizei, așa cum am făcut pentru transportatori și agricultori, în loc ca cetățenii să vadă o reducere, ar vedea de fapt o creștere. Scenariul reducerii accizei este pe masă, este un pas doi, dar asta înseamnă să ajungi la o stabilitate, vezi cât ai încasat, faci o estimare de costuri. Spre finalul lunii, vom putea lua în calcul alte elemente de intervenție”.

Alte declarații ale lui Ilie Bolojan: 

  • Unul din principiile pe care le avem când analizăm este ce se poate face pe piață este să împărțim costul. Orice stat nu poate ține prețurile la un nivel care să nu fie afectat de criza din Golf. E clar că cetățenii vor plăti un preț, și statul va plăti un preț, dar trebuie să plătească și distribuitorii sau marii producători. 
  • Nu există niciun fel de conflict între mine și ministrul Finanțelor sau Energiei. Am căzut cu toții de acord asupra acestei etapizări – prima dată cu această OUG și apoi prin posibile alte intervenții. În acest prim pachet introducem posibilitatea de a limita exporturile. Noi suntem producător excedentar de benzină și pentru a putea avea producție maximă de motorină, trebuie să producem și benzină în paralel. Este o problemă tehnologică de producție. Ca atare, vom exporta fără probleme sau restricții benzină către țările cu care avem contracte. Nu se întrevede să avem o problemă în perioada următoare, dar dacă va fi, vom putea lua măsuri.
  • Despre coaliția de guvernare. Cred că ar fi bine să avem coaliție și după Paște, asta rămâne de văzut. Suntem într-o perioadă de criză la nivel internațional, avem un deficit ridicat. Urgențele din perioada următoare ar presupune să ai o guvernare stabilă. Cel puțin două partide din această coaliție au o responsabilitate mare față de situația de acum a României, adică PNL și PSD. 

Foto: Facebook/Ilie Bolojan

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday