Președintele SUA, Donald Trump, a lansat un ultimatum de 48 de ore Iranului pentru redeschiderea completă a strâmtorii Hormuz, amenințând că, în caz contrar, Statele Unite vor lovi infrastructura energetică a țării, inclusiv principalele centrale electrice. Declarația marchează o schimbare bruscă de ton, în condițiile în care, cu doar o zi înainte, liderul american sugerase posibilitatea unei dezescaladări.

Cele mai mari centrale electrice din Iran includ centrala Damavand, situată lângă Teheran (cu o capacitate de 2.868 megawați), centrala Kerman din sud-estul țării (1.910 MW) și centrala termică Ramin din provincia Khuzestan (1.890 MW). Singura centrală nucleară a Iranului, aflată la Bushehr, pe coasta sudică, produce aproximativ 1.000 MW.

Strâmtoarea Hormuz, esențială pentru transportul global de petrol și gaze naturale lichefiate, este în mare parte blocată de la începutul conflictului, afectând grav piețele energetice. Aproximativ o cincime din fluxurile globale de energie tranzitează această rută, iar restricțiile impuse au dus deja la creșteri semnificative ale prețurilor.

Iranul a răspuns imediat, avertizând că, dacă infrastructura sa energetică va fi atacată, va lovi la rândul său baze militare americane, precum și infrastructură energetică și de comunicații din statele aliate din Golf, esențială pentru operațiunile SUA din regiune: “Dacă infrastructura petrolieră și energetică a Iranului este atacată, toate facilitățile energetice, de tehnologie informațională și de desalinizare a apei aparținând Statelor Unite și regimurilor din regiune vor fi vizate”.

În Israel, mai multe orașe din sud, inclusiv Dimona și Arad, au fost lovite de rachete iraniene. Aproape de Dimona se află Centrul de Cercetări Nucleare Shimon Peres din Negev, situat în deșertul Negev.

BBC scrie că, la nivel oficial, acest centru se ocupă exclusiv de cercetare, însă există și informații că acesta ar putea adăposti armament nuclear, deși israelienii afirmă că nu susțin un astfel de arsenal. Teheranul a prezentat acest atac drept răspuns la bombardamentele asupra instalației nucleare de la Natanz. Autoritățile israeliene au confirmat impacturi directe și au anunțat că investighează modul în care sistemele de apărare nu au reușit să intercepteze toate rachetele.

Cel puțin 88 de persoane au fost rănite în orașul israelian Arad, dintre care 10 se află în stare gravă, potrivit serviciilor de urgență din Israel, iar în centrul orașului s-au înregistrat pagube importante. Alte 39 de persoane au fost rănite în Dimona.

Conflictul a provocat deja peste 2.000 de victime. Liderii europeni și aliații occidentali și-au exprimat îngrijorarea față de blocarea Strâmtorii Hormuz și au cerut reluarea traficului maritim, însă majoritatea evită implicarea directă într-un război care continuă să se intensifice rapid.

Surse: BBC, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday