“Uniunea Europeană a oferit sprijin tehnic și finanțare. Ucrainenii au salutat anunțul și au acceptat această ofertă. Experții europeni sunt disponibili imediat”, au declarat președinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa. Cei doi au transmis că reluarea livrărilor prin Drujba a căpătat o importanță mai mare, dată fiind volatilitatea prețurilor petrolului, cauzată de războiul din Orientul Mijlociu.
Conducta a fost avariată în urma unui atac rusesc din ianuarie, iar în ultima perioadă UE a purtat discuții intense cu partea ucraineană pentru reparații și reluarea fluxului. Comisia a transmis că prioritatea sa este securitatea energetică a tuturor cetățenilor europeni, în timp ce caută noi rute pentru tranzitul țițeiului non-rusesc.
Guvernul Ungariei, care depinde de livrările din Rusia și care a blocat prin veto împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, a acuzat țara vecină că a întârziat reparațiile și reluarea livrărilor, cu scopul de a influența alegerile parlamentare din aprilie. Executivul de la Budapesta a cerut de mai multe ori Comisiei să trimită propriii tehnicieni, iar problema a fost rapid transformată într-o dispută diplomatică.
În weekend, Volodimir Zelenski denunța un șantaj din partea Uniunii Europene, pentru redeschiderea conductei Drujba, și spunea că reluarea livrărilor este, în opinia sa, o idee proastă. Într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, președintele ucrainean scria că avariile asupra stației de pompare Brody, din estul țării, au făcut imposibil transportul petrolului în siguranță și respingea ca nefondate acuzațiile formulate de Viktor Orban.
Următorul summit al Consiliului European va avea loc joi. În acest moment, nu este clar dacă acordul îl va determina pe Orban să ridice veto-ul asupra pachetului de împrumuturi înainte de 12 aprilie, ziua alegerilor parlamentare din Ungaria. Oficialul sugerase că reluarea livrărilor l-ar putea face să se răzgândească.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.