
Satelitul NASA Van Allen Proba A, lansat în august 2012 împreună cu Van Allen Proba B, va intra în atmosfera Pământului, în jurul orei 02:45 dimineața, ora României (11 martie). Satelitul a fost dezactivat în octombrie 2019, după ce și-a încheiat misiunea de aproape 7 ani de a studia centurile de radiații care înconjoară planeta noastră, cunoscute sub numele de benzile Van Allen. Acestea sunt regiuni din spațiu pline cu particule încărcate electric, capturate de câmpul magnetic al planetei. Ele funcționează ca un fel de scut natural, protejând Pământul de radiațiile cosmice și de particulele provenite de la Soare.
Probele A și B au fost inițial concepute pentru doar doi ani de funcționare, dar au reușit să strângă date importante timp de aproape șapte ani. Ele au ajutat oamenii de știință să înțeleagă cum se formează și se pierd particulele din centurile de radiații, care ne protejează de radiațiile cosmice, furtunile solare și vântul solar, fenomene care pot afecta sateliții, astronauții și chiar sistemele de pe Pământ, precum comunicațiile, navigația și rețeaua electrică.
Sonda cântărește aproximativ 600 de kilograme. În timpul reintrării, cea mai mare parte a structurii va arde din cauza frecării intense cu atmosfera, care încălzește obiectele până la temperaturi foarte ridicate. Totuși, unele componente mai rezistente ar putea supraviețui și ar putea ajunge la suprafața Pământului.
Specialiștii spun însă că riscul ca cineva să fie rănit este foarte mic, estimat la aproximativ 1 la 4.200, în condițiile în care aproximativ 70% din suprafața planetei este acoperită de oceane, iar eventualele resturi ar cădea cel mai probabil în apă sau în zone nelocuite.
Inițial, oamenii de știință estimaseră că sonda care reintră acum în atmosferă va rămâne pe orbită până în 2034. Totuși, activitatea solară intensă din ultimii ani a încălzit și a extins ușor atmosfera superioară a Pământului. Acest lucru a crescut frecarea asupra satelitului și i-a încetinit treptat orbita, făcând ca reintrarea să aibă loc mai devreme decât se anticipa. Sonda geamănă, Van Allen Probe B, se află încă pe orbită și nu va reintra în atmosferă înainte de anul 2030.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.