Organizația “Salvați Copiii” atrage atenția că în România, aproape una din zece nașteri provine de la fete cu vârsta între 15 și 19 ani, iar potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în 2024 au fost înregistrate peste 143.000 de nașteri, dintre care peste 13.000 au fost în rândul mamelor adolescente. În 601 cazuri este vorba despre fete mai mici de 15 ani. Situația este și mai gravă dacă ținem cont că 23 de mame sub 15 ani se află deja la al doilea copil. O adolescentă care nu împlinise 15 ani a născut chiar al treilea copil. De asemenea, 652 de fete sub 19 ani au ajuns la a treia naștere.
“Salvați Copiii” susține că educația sexuală în școli este esențială pentru prevenirea acestor situații. Specialiștii spun că informațiile corecte îi ajută pe copii să înțeleagă schimbările din corpul lor și să ia decizii responsabile. Cel mai important efect al acestor programe este creșterea capacității copiilor de a recunoaște și a raporta abuzurile sexuale. Fără educație sexuală, mulți adolescenți caută informații pe internet sau în grupul de prieteni, dar de cele mai multe ori aceste surse oferă informații greșite sau incomplete și lipsa sprijinului duce la riscuri mari.
Organizația cere reformarea cadrului legal. În prezent, educația sexuală începe abia din clasa a VIII-a și necesită acordul scris al părinților. Reprezentanții organizației consideră că această regulă îi lasă fără sprijin pe copiii cei mai vulnerabili. Ei propun introducerea disciplinei ca materie obligatorie, încă din grădiniță. De asemenea, cer ca profesorii să fie pregătiți special pentru această materie.
Comunicatul organizației prezintă și situația mamelor sub 19 ani la nivel național:
Cele mai multe nașteri la mame sub 15 ani:
- Mureș – 60 cazuri
- Bacău – 34 cazuri
- Bihor – 31 cazuri
La grupa de vârstă sub 19 ani, pe primele locuri se află:
- Mureș – 813 cazuri
- Brașov – 657 cazuri
- Dolj – 568 cazuri
- Bihor – 567 cazuri
- Constanța – 541 cazuri
- București ocupă locul 14 în clasament – 351 cazuri
Cele mai puține cazuri s-au înregistrat în:
- Gorj – 127 cazuri
- Tulcea – 130 cazuri
- Mehedinți – 145 cazuri
“Salvați Copiii” derulează de ani buni programe de informare și sprijin pentru mame și adolescente. Echipele organizației lucrează în comunități rurale, oferă consiliere și facilitează accesul la servicii medicale. Până acum, peste 459.000 de mame, gravide și copii mici au beneficiat de sprijin din partea organizației. În școli și grădinițe, sute de mii de elevi au participat la sesiuni de educație pentru sănătate. Organizația susține că prevenția este cheia reducerii numărului de mame minore.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.