UPDATE, ora 14.30. Armata israeliană (IDF) a anunțat că a lansat aproape 1.200 de bombe în ultimele 24 de ore, în timp ce avioanele și rachetele americane au lovit circa 900 de ținte.

“IDF, împreună cu aviația americană, este aproape de a obține supremația în spațiul aerian iranian, ceea ar permite o capacitate sporită de a ajuta protestatarii anti-regim prin țintirea unor forțe specifice ale regimului, inclusiv sediul Tharallah (Comandamentul Gardienilor Revoluției), care a fost folosit pentru a-i oprima și ucide în masă în ultimele două luni pe proetestatarii din Iran”, arată Jerusalem Post.

În iunie 2025, când a acționat singură, aviația israeliană a avut nevoie de câteva zile pentru a obține o astfel de supremație aeriană, care ar permite dronelor israeliene să rămână deasupra zonelor țintă pentru perioade lungi de timp, fără a fi în pericol de a fi doborâte.

Dacă în prima fază a atacului de sâmbătă israelienii s-au concentrat pe eliminarea ayatollahului și a comandanților superiori iranieni, în timp ce americanii au vizat sistemele de lansare antiaeriene și balistice, începând de duminică dimineața, atacurile asupra Teheranului par a se concentra asupra unor ținte mai specifice, fapt care sugerează că operațiunile au intrat într-o altă fază, în care este vizată o bază mai largă a regimului.

Acest lucru pare a confirma că apărarea antiaeriană a Teheranului a fost în mare parte anihilată.

UPDATE, ora 12:55. Mai multe explozii s-au auzit la Teheran, în această dimineață, iar Israel a precizat că a lansat un nou val de atacuri în centrul orașului. Un purtător de cuvânt al IDF a precizat că, de sâmbătă dimineață, aviația israeliană a distrus “aproximativ jumătate din stocurile de rachete ale regimului iranian și am împiedicat producerea a cel puțin 1.500 de noi rachete”.

Separat, ministrul britanic al Apărării a declarat că “armata britanică a fost implicată în doborârea dronelor iraniene care amenință fie bazele noastre, fie cetățenii noștri, fie aliații noștri”. A adăugat că circa 300 de militari britanici se aflau la câteva sute de metri de dronele și rachetele pe care Iranul le-a lansat, sâmbătă, asupra bazei americane din Bahrain.

Tot sâmbătă, “au fost lansate două rachete în direcția Ciprului. Nu credem că acestea au vizat cu intenție Ciprul, dar, cu toate acestea, este un exemplu al amenințării reale și crescânde reprezentate de un regim care lovește în întreaga regiune și care ne obligă să acționăm”, a mai subliniat oficialul britanic.

Iranul a anunțat, anterior, că vizează bazele americane din Kurdistanul irakian și din zona Golfului. Președintele Masoud Pezeshkian a spus că uciderea liderului religios, Ali Khamenei, echivalează cu “o declarație de război împotriva musulmanilor. Iran consideră că este de datoria sa, este dreptul său legitim de a se răzbuna”.

În incinta aeroportul din Abu Dhabi, resturile de la o dronă interceptată au ucis o persoană și au rănit alte șapte. În Dubai, cel mai important centru turistic și comercial din Orientul Mijlociu, șrapnelul de la o dronă interceptată de antiaeriană a avariat două clădiri, rănind tot atâtea persoane. Aeroportul, hotelul Burj Al Arab și insula artificială Palm Jumeirah au suferit unele pagube, scrie Reuters. În portul Jebel Ali, s-a produs un incendiu, în urma impactului resturilor unei rachete.

Și autoritățile militare din Qatar, Kuweit și Bahrain au anunțat interceptarea de drone și rachete lansate din Iran.

În Strâmtoarea Hormuz, un petrolier a fost lovit și a luat foc, în cadrul unui atac mai larg asupra portului Duqm. Omanul informează că echipajul era format din indieni și din iranieni și anunță că patru persoane au fost rănite. Nu este clar cine a atacat nava care naviga sub pavilionul Palau.

Știrea în formă inițială. Iranul lansează un puternic atac asupra a 27 de baze militare americane și israeliene. Donald Trump avertizează că SUA vor răspunde cu o forță “cum nu s-a mai văzut” dacă iranienii își continuă bombardamentele. Strâmtoarea Hormuz nu este închisă, dar traficul naval este foarte redus.

Potrivit presei de stat și Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), Iranul a lansat în această dimineață atacuri aeriene asupra a 27 de baze militare americane și sisteme de apărare israeliene, în urma atacului de ieri asupra Iranului, în care liderul suprem a fost ucis.

Peste noapte, americanii și israelienii și-au continuat operațiunile, iar Donald Trump a postat în această dimineață un avertisment pentru Iran, dar care pare a fi unul și pentru națiunile arabe aliate cu SUA din Golful Persic: “Iranul tocmai a declarat că va lovi foarte puternic astăzi, mai puternic decât a lovit vreodată. MAI BINE AR FI SĂ NU FACĂ ASTA, ÎNSĂ, DACĂ O FAC, ÎI VOM LOVI CU O FORȚĂ NEMAIVĂZUTĂ PÂNĂ ACUM!”, a scris președintele american, duminică dimineața (la ora 8, ora României) pe rețeaua sa de socializare.

Membrii Gărzilor Revoluției iraniene (IRGC) au anunțat că operațiunile militare au intrat într-o nouă fază, care ar reprezenta “un pas diferit și dur de răzbunare”, promițând “cea mai devastatoare ofensivă” din istoria Iranului. 

În Israel, sirenele au sunat în mai multe orașe iar armata israeliană (IDF) a anunțat că a interceptat rachete lansate din Iran. Aparent, au fost vizate baza aeriană Tel Nof, de lângă Tel Aviv, dar și sediul general al armatei israeliene (IDF).

Explozii puternice au fost auzite peste noapte în Dubai și în Doha. Aseară, Emiratele Arabe au informat că au doborât în decursul zilei de ieri peste 300 de drone și rachete iraniene. În Abu Dhabi, o persoană a murit iar alte șapte au fost rănite după ce resturi dintr-o dronă au căzut peste aeroport. Bahrain a cerut cetățenilor să se retragă în adăposturi, iar Iordania și Qatarul și-au activat sistemele de apărare aeriană. Baza americană de la Erbil, în nordul Irakului, a fost lovită și arde.

US airbase in Erbil burns after Iranian missile strike

Potrivit Reuters, majoritatea transportatorilor de țiței și gaze au preferat să-și întoarcă navele din drum, iar o analiză independentă arată că, deși traficul naval prin strâmtoarea Hormuz nu este închis, acesta a scăzut la 30% față de nivelul obișnuit.

Surse: Reuters, BBC, The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday