Apple a anunțat că iPhone și iPad sunt primele dispozitive destinate publicului larg care au primit certificarea necesară pentru a fi utilizate cu informații clasificate la nivel NATO. Acest lucru permite utilizarea iPhone și iPad fără a necesita un software sau setări speciale – un nivel de certificare pe care niciun alt dispozitiv mobil destinat publicului larg nu l-a primit până acum.
Nivelul “NATO Restricted” se referă la informații care, dacă ar fi făcute publice, ar putea afecta interesele NATO, dar nu reprezintă cel mai înalt grad de secretizare. Până acum, astfel de certificări erau asociate în principal cu echipamente dedicate, dezvoltate special pentru instituții guvernamentale sau militare.
Aprobarea vine după o evaluare tehnică realizată de Oficiul Federal pentru Securitate Informatică din Germania (BSI). Instituția a analizat în detaliu mecanismele de securitate integrate în sistemele de operare iOS 26 și iPadOS 26 și a concluzionat că acestea respectă cerințele de asigurare a securității impuse de statele membre NATO.
”Aprobarea marchează un moment definitoriu pentru platformele mobile Apple, deoarece iOS 26 și iPadOS 26 sunt acum listate în catalogul NATO pentru produse conforme standardelor de asigurare a informațiilor, ca recunoaștere a capacităților încorporate de securitate”, transmite compania.
Apple subliniază că securitatea este integrată în arhitectura produselor sale încă din faza de proiectare, atât la nivel hardware, cât și software. Compania invocă tehnologii precum criptarea avansată, autentificarea biometrică prin Face ID și mecanismele de protecție a integrității memoriei drept elemente esențiale în obținerea acestei acreditări.
Dispozitivile iPhone și iPad au primit anterior aprobarea de a gestiona date clasificate din partea guvernului german, pe dispozitive care utilizează măsuri de securitate native iOS și iPadOS, în urma unei evaluări ample realizate de Oficiul Federal pentru Securitatea Informațiilor. Acum, iPhone și iPad au primit certificarea pentru o astfel de utilizare în toate statele membre NATO.
”Transformarea digitală securizată are succes doar dacă securitatea informațiilor este luată în considerare de la început în dezvoltarea produselor mobile. Extinzând auditul riguros al BSI asupra platformei iOS și iPadOS și a securității dispozitivelor pentru utilizarea în medii informaționale germane clasificate, suntem încântați să confirmăm conformitatea cu cerințele de asigurare ale națiunilor NATO”, a declarat Claudia Plattner, președintele BSI.
Decizia marchează o schimbare importantă în modul în care tehnologia comercială este acceptată în medii guvernamentale sensibile. În trecut, echipamentele folosite pentru informații clasificate necesitau soluții personalizate și investiții considerabile.
Sursă: Apple
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.