Instagram a anunțat că va începe să-i informeze pe părinții care au activată funcția de supraveghere, dacă copiii lor încearcă să acceseze conținut legat de autovătămare sau sinucidere. Aceștia vor fi contactați prin e-mail, SMS, WhatsApp sau prin Instagram, fiind folosite funcțiile de datele pe care Meta le are de la membrii familiei. Alertele vor fi trimise, începând de săptămâna viitoare, în SUA, Marea Britanie, Canada și Australia, și vor fi apoi implementate și în restul țărilor. Nu a fost oferit un orizont clar în ceea ce privește perioada de implementare

În Marea Britanie, “conturile pentru adolescenți”, adică al celor cu vârste de sub 16 ani, necesită permisiuni din partea unui părinte pentru a putea fi făcute modificări ale setărilor, iar aceștia pot opta pentru un nivel suplimentar de monitorizare, dacă și copilul este de acord. Platforma a explicat că politica actuală este de a bloca căutările despre autovătămare și sinucidere, iar ulterior utilizatorii sunt redirecționați către linkuri de unde pot obține ajutor.
Țările europene analizează măsuri pentru a-i proteja mai bine pe minori pe rețelele sociale, iar Marea Britanie ia în calcul restricții severe. Dezbaterea a fost lansată pe continent după ce Australia le-a interzis, din decembrie, minorilor cu vârste sub 16 ani să-și mai deschidă conturi pe rețelele sociale.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.