
Într-un comunicat, compania deținută majoritar de canadianul Lawrence Stroll, a precizat că, după ajustările organizaționale făcute la începutul lui 2025 pentru a susține planurile de viitor, a decis la finalul anului să adopte noi măsuri. Conducerea a subliniat că acest program va duce la plecarea a până la o cincime dintre angajați. La începutul anului trecut, compania eliminase deja 170 de posturi.
Compania are în prezent aproximativ 3.000 de angajați, ceea ce înseamnă că până la 600 de persoane ar putea fi afectate de concedieri. Potrivit conducerii, cea mai mare parte a economiilor estimate – 45 de milioane de euro pe an – ar urma să fie realizată încă din primul an. Măsura vine după ce compania a raportat pentru 2025 pierderi înainte de taxe de 417 milioane de euro, în creștere față de 331 de milioane în anul precedent.
Conducerea pune rezultatele slabe pe seama tarifelor vamale din SUA și a scăderii puternice a cererii din China. În ultimul an, Statele Unite au impus tarife suplimentare pentru importurile auto, inclusiv pentru mașinile produse în Marea Britanie, ceea ce a crescut costurile pentru producătorii britanici. În același timp, piața chineză, esențială pentru segmentul de lux, a fost afectată de încetinirea economică și de orientarea consumatorilor către mărci locale, în special electrice. Vânzările Aston Martin în regiunea Asia-Pacific au scăzut cu 21% anul trecut.
Pe lângă concedieri, compania își reduce și planul de investiții pe cinci ani, de la 2,3 miliarde de euro la 1,9 miliarde, prin amânarea unor investiții în tehnologia pentru vehicule electrice.
Deși a primit injecții de capital din partea principalului acționar, miliardarul canadian Lawrence Stroll, situația financiară rămâne tensionată, explică analiștii: “Reducerea atât de drastică a forței de muncă face dificilă o creștere semnificativă a volumelor, iar drumul de urmat rămâne unul dificil de parcurs pentru Aston Martin”.
Sursa: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.