De când a revenit la Casa Albă, Donald Trump a obținut rezultate impresionante la Curtea Supremă, inclusiv o decizie care a îngreunat blocarea agendei sale de către instanțele inferioare și mai multe hotărâri în regim de urgență care i-au susținut politicile privind imigrația și consolidarea puterii executive. În 2024, Curtea i-a acordat imunitate penală pentru o parte dintre acțiunile din ultimele zile ale primului său mandat, o decizie istorică invocată frecvent ulterior de administrație.

Cu toate acestea, vineri, Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele vamale impuse de Donald Trump anul trecut, stabilind că președintele american și-a depășit atribuțiile când a invocat legea privind “urgențele naționale”, pentru a introduce taxe vamale extinse, la nivel mondial, fără aprobarea Congresului. 

Decizia a inclus voturi din partea unor judecători conservatori, cât și liberali. Doi dintre judecătorii pe care i-a numit în funcție în timpul primului său mandat – Neil Gorsuch și Amy Coney Barrett – au votat împotriva decizia președintelui american.

Deși această soluție era anticipată încă de la audierile de anul trecut, decizia reprezintă o respingere clară a strategiei administrației de a împinge la limită cadrul legal. Astfel, subliniază că instanțele federale rămân printre puținele instituții dispuse, uneori, să îi spună președintelui “nu”.

Președintele Curții, John Roberts, a avertizat că administrația a încercat să justifice o “extindere transformatoare” a autorității prezidențiale asupra politicii tarifare și, implicit, asupra economiei în ansamblu. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă această decizie va marca o schimbare durabilă în relația dintre puterea executivă și cea judecătorească. 

Decizia poate avea consecințe majore nu doar economice și diplomatice, ci și electorale, în contextul alegerilor de la jumătatea mandatului. Trump s-a confruntat deja cu critici din partea unor republicani pentru utilizarea fără precedent a tarifelor, iar acum ar putea avea nevoie de sprijinul Congresului pentru a pune în aplicare planuri alternative. 

O altă problemă pentru liderul american va fi disputa privind rambursările. Cazul se întoarce acum la instanțele inferioare, care vor trebui să stabilească modul în care ar putea fi returnate sumele deja colectate – aproximativ 134 de miliarde de dolari. Judecătorii care au pronunțat o hotărâre împotriva lui Trump nu au spus cum s-ar putea desfășura acest proces. 

Totuși, judecătorul Brett Kavanaugh, în opinia sa separată, a avertizat că guvernul federal ar putea fi obligat să ramburseze miliarde de dolari companiilor care au plătit tarifele, deși unele dintre acestea au transferat deja costurile către consumatori. În ultimele luni, zeci de companii au luat măsura proactivă de a depune plângeri la curtea federală pentru a se asigura că vor putea recupera plățile tarifare în cazul în care judecătorii se vor pronunța împotriva lui Trump.

În ciuda înfrângerii, Trump are alte opțiuni, Acesta a semnat deja un ordin pentru a impune un tarif global de 10% în baza unei alte legi comerciale (Secțiunea 122), care îi oferă puteri extinse, dar doar pentru 150 de zile, dacă nu intervine Congresul.

Articol integral la CNN  

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday