UPDATE, ora 18:20: Evenimentul a început în jurul orei 16:30, primul discurs fiind ținut de Donald Trump. În prima parte, președintele american a criticat statele care au refuzat invitația sa de a se alătura Consiliului de Pace: “Cred că este cel mai influent consiliu, cu siguranță în ceea ce privește puterea și prestigiul. Nu a existat niciodată ceva similar. (…) Aproape toată lumea a acceptat, iar cei care nu au acceptat, o vor face. Unii se dau mari, dar nu funcționează”. 

Mai departe, Trump s-a lăudat cu sprijinul oferit mai multor lideri străini și i-a prezentat pe oficialii prezenți. Printre aceștia se află și președintele României, Nicușor Dan, pe care președintele SUA l-a prezentat drept “prim-ministrul Dan din România”, încurcând funcția acestuia. “Românii sunt oameni minunați, fantastici, așa cum sunteți și dumneavoastră. Mulți vin și muncesc în aceasta țară și ne ajută. Sunt oameni de încredere”, a mai spus liderul american ulterior. 

În cadrul discursului, Trump și-a arătat susținerea pentru premierul Ungariei, Viktor Orbán, înaintea alegerilor parlamentare, în urma cărora acesta ar putea fi îndepărtat din funcție după 16 ani la putere. Răspunzând criticilor potrivit cărora susținerea liderilor străini ar echivala cu o interferență în alegeri, Donald Trump a spus că susține “persoanele pe care le place” și că a avut rezultate foarte bune în susținerea candidaților din Statele Unite, “dar acum susțin lideri străini”. 

Mai mult, Donald Trump a declarat că Statele Unite vor contribui cu 10 miliarde de dolari la Consiliul Păcii. Zilele trecute, președintele SUA a menționat că statele membre s-au angajat să contribuie cu 5 miliarde de dolari pentru a face parte din consiliu.

Liderul american a precizat și că Consiliului de Pace intenționează să colaboreze “foarte strâns” cu Organizația Națiunilor Unite (ONU) în viitor. Afirmația vine în contextul în care mai multe țări aliate, inclusiv Vaticanul, au refuzat să se alăture consiliului, deoarece acesta ar putea uzurpa puterea ONU. “Consiliul Păcii va supraveghea aproape Organizația Națiunilor Unite și se va asigura că aceasta funcționează corespunzător”, a adăugat acesta. 

Trump a anunțat și că SUA vor acorda finanțări pentru ONU pentru a o consolida și a o ajuta să devină viabilă. SUA este cel mai mare contribuabil la bugetul ONU, dar sub administrația Trump a refuzat să efectueze plățile obligatorii la bugetele obișnuite și de menținere a păcii și a redus finanțarea voluntară acordată agențiilor ONU cu bugete proprii.

Cu privire la războiul din Ucraina, Trump a spus că “este o situație dificilă. Aș fi crezut că va fi ușor, deoarece am o relație foarte bună cu președintele rus Putin”. Reamintim că cele două zile de negocieri de pace de la Geneva între Ucraina și Rusia s-au încheiat miercuri fără niciun progres. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat nemulțumit de rezultat, în timp ce Washingtonul a spus că au fost înregistrate “progrese semnificative”.

În ceea ce privește Iranul, Donald Trump a lăudat eforturile diplomatice ale lui Steve Witkoff în acest sens: “Se poartă discuții constructive. De-a lungul anilor, s-a dovedit că nu este ușor să se încheie un acord semnificativ cu Iranul. Trebuie să încheiem un acord semnificativ, altfel se vor întâmpla lucruri rele, dar trebuie să încheiem un acord semnificativ. (…) Ei nu pot avea arme nucleare. Nu poate exista pace în Orientul Mijlociu dacă ei au arme nucleare”. Totodată, liderul american a sugerat că o decizie cu privire la Iran – dacă va continua diplomaţia cu țara sau va ordona un atac militar – ar putea fi luată în următoarele 10 zile.

Și președintele României, Nicușor Dan, a ținut un scurt discurs. Șeful statului și-a arătat susținerea pentru “pace și prosperitate în Gaza” și a subliniat că țara noastră poate crește numărul de zboruri în scop umanitar pentru a tratat o mie de copii în spitalele din țară. De asemenea, a menționat sprijin prin donații de echipamente pentru intervenții de urgență, extinderea programului de burse pentru studenții palestinieni și ajutor pentru reconstruirea și dotarea școlilor din teritoriu.

Știrea în formă inițială. Washington. Prima reuniune a Consiliului de Pace al lui Donald Trump are loc astăzi. Vor participa lideri din peste 20 de țări, inclusiv Nicușor Dan, însă vor absenta reprezentanți din majoritatea statelor europene. Inclusiv Vaticanul a refuzat participarea, pe motiv că “gestionarea crizelor internaționale trebuie să rămână responsabilitatea ONU”.

Potrivit Casei Albe, peste 20 de țări vor participa la prima reuniune a așa-numitului “Board of Peace”, o structură creată la inițiativa președintelui american Donald Trump, cu scopul declarat de a coordona reconstrucția Fâșiei Gaza și, ulterior, de a interveni și în alte conflicte internaționale.

Administrația americană susține că statele membre au promis peste 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția și ajutorul umanitar din Gaza, teritoriu devastat de războiul cu Israelul și aflat în continuare într-o criză umanitară severă. De asemenea, ar fi fost asumate angajamente pentru trimiterea a mii de militari într-o forță internațională de stabilizare, care să asigure securitatea și să sprijine poliția locală din Gaza. Deocamdată, nu este foarte clar câți bani au fost efectiv virați și în ce condiții vor fi trimiși acești oameni pe teren, subliniază Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a spus că Trump va conduce prima parte a reuniunii, după care va pleca într-o vizită în statul Georgia. Ea a descris Consiliul de Pace ca fiind ”o organizație legitimă”, cu zeci de țări membre. 

Inițiativa a fost lansată în ianuarie, la Davos, iar ulterior a fost susținută printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, în contextul planului american privind Gaza. Inițial, rolul consiliului era de a supraveghea administrarea temporară a teritoriului și procesul de reconstrucție, însă mandatul a fost extins de Trump pentru a include și alte conflicte globale, cu el în poziția de președinte al structurii.

Reuniunea este însă marcată de scepticism puternic din partea unor aliați tradiționali ai SUA. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat invitația, iar liderii Marii Britanii, Germaniei și Franței au anunțat că nu vor participa. Vaticanul a transmis, la rândul său, că nu se va alătura inițiativei, subliniind că gestionarea crizelor internaționale ar trebui să rămână în principal în responsabilitatea Organizației Națiunilor Unite. Decizia este interpretată ca un semnal de rezervă față de o structură percepută drept paralelă sau concurentă cu ONU.  Italia va participa la reuniunea organizată de președintele american în calitate de observator, asemenea României și Comisiei Europene, însă nu va fi prezentă Giorgia Meloni, susținătoare a lui Donald Trump, ci aceasta îl va trimite pe ministrul italian de Externe. 

În schimb, la întâlnire vor participa delegații din mai multe state din Orientul Mijlociu, inclusiv Israel, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Turcia, Iordania și Qatar, precum și țări din alte regiuni, printre care Argentina, Paraguay, Ungaria, Kazahstan și Indonezia. Unele dintre aceste state sunt considerate apropiate de Administrația Trump sau interesate să își consolideze relațiile cu Washingtonul.

Experți în politică externă și foști diplomați americani atrag atenția că acest consiliu nu oferă, deocamdată, răspunsuri clare la întrebările esențiale: cine va guverna efectiv Gaza, cine va asigura securitatea pe termen lung și cum va fi gestionată relația cu Hamas. De asemenea, există îndoieli privind capacitatea noii structuri de a depăși blocajele din negocierile dintre Israel și Hamas sau de a produce rapid rezultate concrete.

În esență, Consiliul de Pace este prezentat de Administrația Trump ca un mecanism rapid și flexibil pentru mobilizarea de fonduri și coordonarea reconstrucției Gaza, cu ambiția de a deveni un instrument mai larg de intervenție în conflicte internaționale. Criticii îl văd însă ca pe o inițiativă cu mandat neclar, suprapus peste atribuțiile ONU, a cărei eficiență va depinde nu de promisiuni financiare, ci de capacitatea reală de a produce schimbări vizibile pe teren.

Sursa: Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday