Inspectoratul General pentru Situații de Urgență transmite că accidentul a avut loc în jurul orei 08:00, în municipiul Onești, pe Calea Industriilor, unde autocarul a ieșit în afara părții carosabile. Pompierii care au mers la fața locului au constata că ușile autocarului erau blocate. Astfel, s-a început evacuarea pasagerilor prin partea din spate a vehiculului, prin compartimentul pentru bagaje.

În autocar se aflau 28 de persoane, care se deplasau din Republica Moldova către Brașov. Toate au fost evaluate medical la fața locului, însă nimeni nu a avut nevoie să fie transportat la spital. De asemenea, autocarul nu este avariat. Autoritățile au preluat toți pasagerii și i-au transportat într-un adăpost unde vor sta până când își vor putea relua drumul.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday