În urma ședinței de astăzi, coaliția de guvernare a convenit modificări ce vizează instituțiile din domeniile următoare: apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură. Acestea pot realiza economiile prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului. Concret, instituțiile în cauză nu vor fi exceptate de la tăierile de cheltuieli, însă pot să nu le facă neapărat din fondul de salarii.
Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%.
În privința taxelor și impozitelor locale, coaliția analizează câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.