Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) confirmă informațiile furnizate de câteva zile chiar de bloggerii militari ruși, potrivit cărora ucrainenii atacă punctual, dar pe mai multe fronturi, în Donbas, tăind pozițiile cele mai avansate ale rușilor, după ce aceștia par a fi pierdut conexiunile la Starlink. Elon Musk a luat decizia închiderii serviciului pentru terminalele de internet folosite în mod fraudulos de ruși, iar estimarea este că 90% dintre unitățile rusești și-au pierdut conexiunea. Compania americană a luat decizia după ce a ieșit la iveală faprul că dronele rusești au instalate chiar pe ele astfel de terminale, ceea ce le dădea posibilitatea comandării la distanță.

În același timp, ucrainenii continuă să folosească (în mod legal) internetul furnizat de Starlink. Dar rușii sunt grav afectați și de deciziile luate de Putin privind blocarea aplicației de mesagerie Telegram. Deși ei au acum la dispoziție o altă aplicație, dezvolatată de statul rus, soldații sunt reticenți să o folosească pentru că știu că aceasta este controlată de FSB.
Una peste alta, lipsa de comunicații a rușilor a creat ucrainenilor o oportunitate, iar ISW scrie că contraatacurile acestora de pe fronturile din Dnipropetrovsk, Zaporijie și Donbas exploatează “provocările rusilor în materie de comunicare, comandă și control”. Hărțile ISW arată contraofensive (probabil de mai multe zile) în apropiere de Ternuvate, Dobropilia și Zalizichne, dar situația nu este încă exact cunoascută.

Pe lângă lansarea de contraatacuri punctuale, Ucraina și-a intensificat atacurile cu rachete de croazieră Flamingo (produse local) asupra centrelor militare din interiorul Rusiei. Un depozit de muniții din apropierea Volgogradului și o fabrică de rachete din regiunea Tambov din Rusia au fost bombardate în ultimele zile. În Sudja (regiunea rusă Kursk), ucrainenii par a fi reușit să distrugă, într-un singur bombardament, circa 6.000 de drone (FPV).
Între timp, The Times a obținut confirmarea intenției guvernului britanic de a cumpăra și de a livra imediat Ucrainei rachete tactice hipersonice Nightfall, o armă aflată încă în teste. Hypersonica, compania britanică producătoare, a anunțat săptămâna aceasta primul test reușit cu ceea ce se preconizează a fi prima rachetă europeană capabilă să zboare cu o viteză de Mach6 și să lovească ținte la o distanță de 300-500 km, similar sistemului american ATACMS. Deși producția de serie este programată pentru 2027, nu este exclus ca primele modele să fie testate chiar de Ucraina, în condiții reale de luptă.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.