UPDATE, ora 15:40. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai declarat că runda de negocieri de săptămâna viitoare va avea loc la Geneva, în Elveția, iar delegația rusă va fi condusă de Vladimir Medinski, consilier de top de la Kremlin. Potrivit declarațiilor oficialului, citate de Reuters, discuțiile vor fi ținute marți și miercuri.
Revenirea lui Medinski în fruntea delegației ruse ar putea indica faptul că Moscova se așteaptă ca discuțiile să depășească aspectele strict de securitate și să abordeze chestiuni mai ample aflate în dispută între cele două părți.
Anterior, oficiali ucraineni l-au criticat pe Medinski pentru modul în care a gestionat alte runde ale negocierilor, acuzându-l că a susținut expuneri istorice în loc să se concentreze pe aspecte concrete.
Știrea în forma inițială. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului confirmă că Rusia va participa la noua rundă de negocieri cu Ucraina și SUA, săptămâna viitoare. Anterior, Volodimir Zelenski a declarat că nu este sigur că rușii vor accepta să participe la discuții desfășurate pe teritoriul american.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că a fost stabilită o nouă rundă de negocieri cu SUA și Ucraina, săptămâna viitoare. “Există o înțelegere că acesta va avea loc săptămâna viitoare. Vă vom informa cu privire la locul și datele exacte. Dar, într-adevăr, va fi săptămâna viitoare”, a spus Peskov.
Informația a fost transmisă oficial, în urmă cu două zile, de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a precizat că noua rundă de negocieri ar putea avea loc marți sau miercuri, în SUA. Totuși, președintele Zelenski a adăugat la momentul respectiv că nu este sigur că Rusia va accepta participarea la discuții pe teritoriul american.
Reamintim că negocierile anterioare au avut loc la Abu Dhabi. Acestea s-au încheiat fără un acord major, cu excepția unui schimb de prizonieri.
Surse: Reuters, Tass.ru
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.