Datele arată că, în toate cele patru țări incluse în sondaj, majoritatea respondenților și-au exprimat lipsa de încredere în SUA ca aliat. În Germania, jumătate dintre persoanele chestionate au declarat că SUA sunt un partener nesigur, mai degrabă decât unul de încredere, iar în Canada procentul atinge 57%. În Franța, ponderea celor care percep SUA drept un aliat nesigur este de peste două ori mai mare decât a celor care consideră contrariul. Credibilitatea americană este cea mai ridicată în Marea Britanie, însă doar prin comparație – 35% dintre britanici spun că SUA sunt un aliat de încredere, în timp ce 39% le consideră nesigure.
Sondajul arată și o scădere a încrederii în puterea militară americană ca factor de descurajare. În Franța și Germania, multe dintre persoanele chestionate au declarat că nu cred că potențialii inamici ar fi descurajați să le atace din cauza relației cu SUA. În Marea Britanie, procentul celor care consideră că SUA reprezintă un factor eficient de descurajare a scăzut cu 10% într-un singur an. “Anul trecut, publicul percepea SUA ca un aliat nesigur și imprevizibil, dar esențial, capabil să descurajeze inamicii. Acum însă, europenii aproape că nu mai cred în existența descurajării transatlantice oferite de NATO”, a declarat un oficial al Public First, compania britanică independentă care a realizat sondajul.
În plus, în Franța, doar 17% dintre respondenți consideră că SUA împărtășesc valorile lor, în timp ce 49% resping această afirmație. În Germania, 50% spun că Statele Unite nu le împărtășesc valorile, iar doar 18% cred că acestea protejează democrația. Cu toate acestea, în Germania, Franța și Marea Britanie, majoritatea respondenților consideră că, deși relațiile cu partenerii NATO au fost slăbite de Donald Trump, acestea s-ar putea redresa după încheierea mandatului său.
Sondajul a fost publicat înaintea Conferinței de Securitate de la München, și cuprinde opinia cetățenilor din statele NATO considerate principalii aliați ai SUA, care s-a deteriorat semnificativ în ultimul an. Politico evaluează că, cel mai probabil, viziunea este influențată majoritar de eforturile de a “rescrie” relațiile internaționale tradiționale, în special în ceea ce privește Europa, ale președintelui Donald Trump. De asemenea, arată că printre factori sunt și tensiunile diplomatice și comerciale între Statele Unite și partenerii europeni, disputele comerciale, declarațiile dure și inițiativele controversate ale administrației actuale.
Sursă: Politico
Foto: L9871456 | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.