Șase persoane au fost găsite moarte în liceul din orașul Tumbler Ridge, din provincia British Columbia, alte două la o reședință despre care poliția crede că are legătură cu atacul de la liceu, iar o altă victimă a murit în drum spre spital, a explicat poliția. Atacatoarea, o femeie, s-a sinucis. Totuși, autoritățile nu au transmis și câte dintre victime sunt persoane minore.

De asemenea, două persoane au fost internate cu răni grave, care le pun viața în pericol, iar peste 20 au primit îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol. Poliția anunță că nu există indicii că ar exista și alți suspecți.

Prim-ministrul Mark Carney s-a declarat devastat de incident și a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor. Oficialul și-a anulat participarea la Conferința de Securitate de la Munchen, care va avea loc spre finalul săptămânii.

Tumbler Ridge este un oraș relativ izolat din vestul Canadei, la poalele Munților Stâncoși, cu o populație de circa 2.400 de locuitori.

Faptul că atacatoarea este femeie este o raritate, arată Reuters, întrucât cele mai multe atacuri în masă comise în America de Nord au ca autori bărbați. Cel mai grav atac armat într-o școală, din istoria Canadei, a avut loc în decembrie 1989, atunci când un bărbat a ucis 14 eleve și a rănit alte 13, la o universitate din Montreal, Quebec.

Sursă: ReutersThe Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday