
În anul 2025, exporturile au însumat 96,6 miliarde de euro, iar importurile au însumat 129,35 miliarde de euro, transmite Institutul Național de Statistică. Anul trecut, exporturile au crescut cu 4,2%, iar importurile au crescut cu 2,6%, comparativ cu anul 2024. Deficitul balanţei comerciale în anul 2025 a fost de 32,74 miliarde de euro, mai mic cu 673 de milioane de euro (-2,0%) decât cel înregistrat în anul 2024.
În anul 2025, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,6% la export şi 36,8% la import) şi alte produse manufacturate1) (26,6% la export şi 28,1% la import).
În luna decembrie 2025, exporturile au însumat 7,19 miliarde de euro, iar importurile au însumat 9,88 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,69 miliarde de euro. Faţă de luna decembrie 2024, exporturile din luna decembrie 2025 au crescut cu 9,4%, iar importurile au scăzut cu 0,4%.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.