Potrivit unui plan publicat recent de Departamentul Energiei al SUA (DOE), ținta guvernului american este de a crește de patru ori capacitatea nucleară a SUA până în 2050, la aproximativ 400 de gigawați. Reuters arată că problema acestei strategii o reprezintă “un bagaj vechi și nerezolvat”, și anume deșeurile nucleare extrem de radioactive, care rămân periculoase timp de sute de mii de ani.
În prezent, Statele Unite au aproximativ 100.000 de tone de combustibil nuclear uzat, depozitat temporar la centralele nucleare sau în alte situri. În fiecare an se mai adaugă circa 2.000 de tone, iar țara nu are încă un depozit geologic permanent în funcțiune. Soluția considerată cea mai sigură de experți este îngroparea deșeurilor la mare adâncime, în formațiuni geologice stabile, dar SUA nu are încă “groapa foarte adâncă” necesară.
Pentru a rezolva această problemă, explică Reuters, administrația americană a schimbat strategia. În loc să impună o locație, cere statelor să se ofere voluntar pentru a găzdui un adevărat “campus nuclear”. Acesta ar include nu doar un depozit geologic permanent pentru deșeuri, ci și reactoare nucleare noi, facilități de reprocesare a combustibilului, instalații de îmbogățire a uraniului și centre de date. În schimb, statele americane voluntare ar primi investiții de zeci de miliarde de dolari și mii de locuri de muncă. Oficialii DOE spun că interes există deja, iar state precum Utah și Tennessee sunt menționate ca fiind deschise ideii, deși nu au confirmat public. Planul marchează o schimbare majoră de politică, pentru că leagă extinderea energiei nucleare de acceptarea definitivă a deșeurilor.
În paralel, SUA accelerează dezvoltarea așa-numitelor reactoare nucleare modulare mici (SMR), prezentate drept mai rapide și mai ieftine decât reactoarele clasice. În 2025, Departamentul Energiei a selectat 11 astfel de modele pentru autorizare rapidă, iar primele trei ar urma să fie construite chiar anul acesta. Problema este că aceste reactoare nu rezolvă problema deșeurilor. Studiile arată că ele pot produce cantități similare sau chiar mai mari de deșeuri raportat la energia generată, iar amplasarea lor în zone noi riscă să creeze și mai multe situri unde deșeurile sunt stocate temporar, uneori pentru zeci sau sute de ani.
Ideea reprocesării combustibilului nuclear, adică separarea uraniului și plutoniului pentru reutilizare, revine și ea în discuție. Oficialii americani spun că tehnologiile moderne ar putea reduce volumul deșeurilor finale. Experții în securitate nucleară sunt însă sceptici și avertizează că reprocesarea este extrem de scumpă, complicată și ridică riscuri de proliferare nucleară, iar în practică rezultatele obținute până acum sunt mult sub promisiuni.
Reuters reamintește și eșecurile din trecut pe acest subiect. SUA a ales în 1987 situl Yucca Mountain, în Nevada, pentru un depozit permanent, dar proiectul a fost blocat în 2010 din cauza opoziției politice locale, după cheltuirea a aproape 15 miliarde de dolari. Între timp, contribuabilii americani au plătit peste 11 miliarde de dolari despăgubiri către companiile de electricitate pentru că statul nu a reușit să preia deșeurile nucleare promise.
La nivel global, deși consensul este că depozitarea geologică profundă este cea mai sigură soluție, nu există încă niciun depozit permanent operațional. Finlanda are cel mai avansat proiect și ar putea deveni prima țară care deschide un astfel de depozit, în Olkiluoto, în următorii ani, dar a lansat acest proces încă din 1983. Posiva, compania finlandeză din spatele proiectului, a început transferul de recipiente de testare la peste patru sute de metri sub pământ în 2024. Compania a declarat pentru Reuters că obiectivul său este de a începe operațiunile comerciale în acest an, deși așteaptă aprobarea Autorității Finlandeze pentru Radiații și Securitate Nucleară pentru licența de funcționare, care va fi urmată de verificări tehnice. Odată ce vor fi funcționale, tunelurile subterane separate vor fi umplute cu recipiente din cupru și fier care vor adăposti deșeurile, apoi sigilate definitiv. Suedia, Canada, Franța și alte state europene lucrează și ele la proiecte similare, dar este vorba de termene care se întind până în anii 2040–2050.
Deocamdată, majoritatea deșeurilor din Statele Unite, Canada, Europa și Marea Britanie sunt depozitate în apropierea reactoarelor, pe termen nelimitat. Acestea sunt puse mai întâi în bazine de combustibil uzat pentru răcire și apoi în butoaie de beton și oțel. Franța trimite combustibil uzat la La Hague, în Normandia, pentru reprocesare, însă și acesta este un demers costisitor și destul de periculos. Deșeurile sunt o problemă majoră, întrucât pot afecta comunitățile timp de sute de mii de ani. Centrala Dounreay din Scoția, de exemplu, unde ultimul reactor s-a închis în 1994, și-a prelungit în mod repetat perioada și bugetul de dezafectare din cauza complicațiilor legate de gestionarea deșeurilor.
Concluzia Reuters este că planul american de a relansa masiv energia nucleară pentru “era inteligenței artificiale” se lovește de realitatea incomodă că deșeurile nucleare rămân o problemă permanentă, iar găsirea unor comunități dispuse să le accepte pentru totdeauna este poate cea mai grea parte a întregii strategii.
Analiza integrală pe Reuters
Foto: DOE ; Markus Schieder | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.