Acțiunile Stellantis au înregistrat cea mai mare scădere zilnică din istoria companiei, după ce producătorul auto a anunțat că va contabiliza cheltuieli excepționale de aproximativ 22,2 miliarde de euro în a doua parte a anului 2025, ca urmare a reducerii ambițiilor sale în domeniul vehiculelor electrice. Acțiunile au scăzut cu peste 24%, ajungând la circa 6,17 euro, un nivel apropiat de minimele atinse în 2020. Scăderea a șters peste 5 miliarde de euro din capitalizarea bursieră a companiei.

Stellantis a explicat că aceste cheltuieli reflectă, în principal, faptul că a supraestimat ritmul tranziției către mașinile electrice. Compania a investit masiv în dezvoltarea de modele electrice, capacități de producție și lanțuri de aprovizionare dedicate, însă cererea reală din piață s-a dovedit a fi mult mai slabă decât anticipase. Drept urmare, o parte importantă din aceste investiții nu mai pot fi recuperate și trebuie recunoscute contabil ca pierderi.
Potrivit companiei, cea mai mare parte a sumei, aproximativ 14,7 miliarde de euro, este legată de ajustarea planurilor de producție în funcție de preferințele clienților și de noile reglementări privind emisiile, în special din Statele Unite. Alte costuri provin din anularea unor proiecte de vehicule electrice și din redimensionarea lanțului de aprovizionare pentru EV-uri.
Anunțul a luat prin surprindere piața, deoarece a fost făcut înainte de publicarea rezultatelor financiare anuale, programată pentru 26 februarie. În plus, Stellantis a precizat că a înregistrat o pierdere netă preliminară pentru 2025 și că nu va plăti dividende anul viitor, ceea ce a amplificat reacția negativă a investitorilor.
Directorul general al Stellantis, Antonio Filosa, a declarat că aceste cheltuieli “reflectă costul supraestimării ritmului tranziției energetice”, subliniind că strategia companiei se va baza de acum înainte mai mult pe cererea reală a clienților. Grupul a transmis că dorește să ofere “libertate de alegere”, mizând pe un mix de vehicule electrice, hibride și cu motoare termice avansate, în loc să se concentreze aproape exclusiv pe electrice.
Contextul este unul mai larg, în care mai mulți mari producători auto își reduc sau își revizuiesc planurile pentru vehiculele electrice. În Statele Unite, relaxarea reglementărilor de mediu și reducerea sprijinului financiar pentru mașini 100% electrice au afectat cererea, iar în Europa autoritățile au flexibilizat recent planurile privind interzicerea totală a motoarelor termice după 2035. În plus, infrastructura de încărcare insuficientă și costurile ridicate ale mașinilor electrice au limitat apetitul consumatorilor.
Stellantis se alătură astfel altor producători auto mari, precum Ford și General Motors, care au anunțat în ultimele luni pierderi și ajustări de zeci de miliarde de dolari, pe fondul recalibrării strategiilor legate de mașinile electrice.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.