În cadrul scrisorii trimise de către premierul Bolojan, acesta a adus la cunoștință următoarele aspecte: “La data de 30 ianuarie 2026, în cadrul unei reuniuni formale a reprezentanţilor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a reprezentanților Reform and Investment Task Force (SG REFORM) din cadrul Comisiei Europene, a fost adus la cunoștința domnului Ministru Dragoș Pîslaru faptul că, pe baza informațiilor existente la acest moment, Comisia consideră neîndeplinit Jalonul nr. 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro”.

Premierul a explicat că Comisia nu va transmite o scrisoare oficială de informare privind rezultatele evaluării înainte de data de 11 februarie 2026. De asemenea, Comisia va lua o decizie definitivă după această dată, pe baza informațiilor transmise de către autoritățile române.

Anterior, Ilie Bolojan a declarat că va informa CCR cu privire la consecințele amânării unor decizii, mai exact pierderea celor 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. Următoarea ședință a CCR este programată pentru 11 februarie.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday