Într-un comunicat citat de Agerpres, Inspecția Judiciară transmite că nu a identificat nicio neregulă la Curtea de Apel București, în urma controalelor, și că noțiunea de independență a justiției ar fi interpretată greșit în dezbaterea publică: “Din perspectiva activității Inspecției Judiciare, atât în materia răspunderii disciplinare, cât și în cea a controalelor tematice, au fost identificate situații în care noțiunea de independență a magistratului este interpretată extensiv, dincolo de sfera pentru care este consacrată de Constituție și de lege. Această tendință, care apare și în dezbaterea publică recentă, conduce la confuzii între independența funcției jurisdicționale și raporturile administrative inerente funcționării instanțelor. Independența judecătorului reprezintă o garanție a justițiabililor, nu un atribut discreționar al magistratului. Ea se exercită în cadrul legii și al instituției în care judecătorul funcționează. Orice prezentare publică care sugerează că independența ar fi incompatibilă cu existența unor reguli de organizare și management al instanțelor distorsionează sensul acestei garanții constituționale”.

În continuare, în raport se susține că cazurile aduse în atenția opiniei publice de judecătorii cu care jurnaliștii de la Recorder au discutat sunt bazate doar pe experiențe personale și că nu ar reprezenta niște probleme generalizate: “Această abordare, de tip inductiv, pornește de la câteva situații punctuale și le transformă în argumente pentru existența unei probleme generalizate, de sistem, fără a analiza cadrul normativ, instituțional și managerial în care respectivele situații s-au produs. În mod constant, materialul de presă omite faptul că independența justiției nu se reduce la autonomia fiecărui judecător în parte, ci presupune existența unui cadru organizat, previzibil și funcțional, în care activitatea de judecată să poată fi desfășurată eficient. În absența acestui cadru, independența individuală riscă să fie transformată într-o formă de arbitrariu, incompatibilă cu ideea de justiție ca serviciu public.”

Este abordată și problema schimbării frecvente a completelor de judecată, în anumite cazuri. Inspecția Judiciară susține că măsura ar fi necesară pentru funcționarea instanțelor. “Se ignoră, de asemenea, realitatea obiectivă potrivit căreia un judecător sau un complet de judecată soluționează un volum semnificativ de cauze, iar măsurile organizatorice nu sunt adoptate în considerarea unui dosar anume. Schimbările de complet, repartizările sau reconfigurările structurale nu sunt <<decizii cu dedicație>>, ci instrumente administrative necesare funcționării instanței. Prezentarea lor ca atare, fără această contextualizare, alimentează percepția falsă a unei intervenții asupra actului de judecată, justifică Inspecția Judiciară mutările repetate.”

În raport se mai arată că sistemul de justiție se confruntă cu o lipsă de personal și se susține că acesta ar fi motivul pentru care sunt necesare astfel de mutări ale judecătorilor. Contextul obiectiv al funcționării instanțelor – subfinanțarea cronică, lipsa infrastructurii adecvate, deficitul de personal auxiliar și fluctuația resurselor umane – este, de asemenea, absent din analiza propusă de Recorder. Omiterea acestor elemente conduce la o interpretare simplificată și incompletă a deciziilor administrative criticate”. În acest context, se justifică situațiile frecvente în care intervine prescrierea faptelor în numeroase cazuri. Inspecția Judiciară susține că schimbarea judecătorilor nu are legătură cu o decizie intenționată, ci este doar o “coincidență temporală”.

Concluzia Inspecției Judiciare este că documentarul Recorder nu evidențiază problemele reale din justiție, “ci reflectă o interpretare parțială și inductivă a unor situații punctuale, desprinse de contextul normativ și instituțional, această abordare riscând să transforme mecanisme legitime de organizare și management în surse artificiale de suspiciune, alimentând percepția unei influențări a actului de justiție care nu este confirmată de analiza factuală și juridică”.

Raportul Inspecției Judiciare vine la mai bine de o lună de la apariția documentarului Recorder în care mai mulți magistrați au vorbit (unii dintre ei asumat) despre modul în care justiția “îngroapă, aproape sistematic” dosarele de mare corupție – inculpați celebri, inițial condamnați, sunt apoi achitați, procesele sunt tergiversate până la prescripție, iar condamnări definitive sunt reevaluate și șterse. Acesta a generat un răspuns puternic la nivelul societății, fiind organizate mai multe zile de proteste, în toată țara.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday