
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat astăzi soluția de achitare în dosarul care-l vizează pe fostul ministru al Sănătății, Florian Dorel Bodog, și pe Olivia Andreea Marcu (fostă Baciu), ambii trimiși în judecată pentru corupție. Concret, în august 2021, Florian Bodog a fost acuzat de DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Conform procurorilor, acesta și-ar fi angajat pe post de consilier personal pe Olivia Andreea Marcu, timp de 12 luni, însă aceasta nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contract. Mai mult, Bodog ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, arăta DNA în rechizitoriu, consiliera ministrului a obținut drepturi salariale necuvenite de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
Totuși, judecătorii au constatat că funcția de consilier personal “este caracterizată printr-un raport juridic special de încredere și colaborare directă, având un conținut preponderent intelectual și consultativ, care nu poate fi evaluat prin parametri cantitativi standardizați”, iar lipsa prezenței fizice nu este echivalentă cu lipsa activității prestate.
În ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual reținute anterior, ÎCCJ a considerat că sunt legate de presupusa faptă principală de abuz în serviciu și că, având în vedere că aceasta nu există, nici acuzațiile de fals nu pot exista. Soluția este definitivă.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.