Raluca Turcan, membră a Parlamentului din partea PNL, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a depus, împreună cu colegul său, senatorul Daniel Fenechiu, proiectul pentru modificarea și completarea Legii de organizare şi funcționare a Curții Constituționale.

Principalele măsuri propuse sunt:

  • Judecătorii să fie obligați să participe la ședințele CCR și să nu mai poată folosi măsura boicotului, absența nemotivată de la ședințe să fie pedepsită cu 10% din indemnizația brută pentru fiecare absență, fiind admise doar situații de natură medicală, caz fortuit sau de forță majoră
  • Judecătorii care absentează nemotivat de cel puțin trei ori consecutiv, cei care sunt in incompatibilitate și cei care nu își pot exercita funcția de judecător mai mult de 90 de zile, să fie revocați fie de președinte fie de parlament.

În această fază, proiectul poate fi modificat și completat în cadrul dezbaterilor parlamentare. Inițiatorii proiectului au motivat necesitatea acestor modificări prin faptul că “în ultimii ani, Curtea Constituțională și-a pierdut din credibilitate din cauza suspiciunilor de conflict de interese, a amânărilor nejustificate sau, așa cum vedem în aceste luni, din cauza absențelor repetate și a boicotarii unor decizii importante,” conform mesajului transmis de Raluca Turcan.

Reamintim că în decembrie, cei patru judecători ai CCR numiți de PSD au părăsit ședința pentru a bloca o decizie privind reforma pensiilor magistraților. De atunci, au existat mai multe termene pentru reluarea discuțiilor și emiterea unei hotărâri, însă nici până acum nu s-a ajuns la vreo concluzie.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday