Washington Post prezintă multe detalii despre planul președintelui. Acesta ar dori un arc mai înalt decât Monumentul Lincoln, care are 30 de metri, sau decât Casa Albă, care în cel mai înalt punct are în jur de 21 de metri. Acesta ar urma să fie ridicat pentru a marca 250 de ani de la Proclamarea Independenței, la 4 iulie 1776.

Două persoane familiarizate cu discuțiile, care au dorit să-și păstreze anonimatul, au declarat că Trump “s-a atașat” de idea unei construcții de circa 76 de metri (250 de picioare) pe un teren de lângă Podul Memorial, cu vedere la râul Potomac, ce străbate capitala Statelor Unite. Perrsoanele au mai spus că șeful statului a propus și versiuni mai mici, de 50 sau 38 de metri, în timpul unei cine private de anul trecut, dar că preferă prima opțiune pentru că ar avea mai multă semnificație, “250 de picioare înălțime pentru 250 de ani”.

Arhitecții din jurul președintelui au acceptat planul de a construi un arc, însă dimensiunea dorită de președinte i-a alarmat, conform surselor. Construcția ar domina peisajul și ar obstrucționa vederea altora, de exemplu chair monumentul în cinstea președintelui Abraham Lincoln. Catesby Leigh, critic de artă care în 2024 a propus ridicarea unui arc mai mic, cu scop temporar, a spus că inițiativa lui Trump nu își are locul acolo, în timp ce istoricii au avertizat că o astfel de construcție ar schimba relația dintre siturile istorice.

Președintele a fost întrebat despre întreg planul sâmbătă, de către reporterii prezenți în aeronava prezidențială. El a spus că i-ar plăcea ca arcul să fie cel mai mare dintre toate, inclusiv pe cel de la Paris, pe care l-a citat ca model. Acesta are o înălțime de 50 de metri.

În decembrie, Trump a spus că ar vrea ca lucrările să înceapă în termen de două luni, ceea ce este puțin probabil, dat fiind faptul că planurile finale nu au fost făcute publice și nu au fost prezentate comisiilor de avizare, scrie Washington Post. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a transmis acum că arcul va deveni unul dintre emblematicele repere nu doar din Washington, D.C., ci din întreaga lume. Viziunea îndrăzneață a președintelui Trump va fi imprimată pe structura Americii și va fi resimțită de generațiile viitoare.

WaPo amintește că Rodney Mims Cook Jr., un dezvoltator imobiliar din Atlanta și președinte al Fundației Monumentelor Naționale, a propus un “arc al păcii” în anul 2000, dar s-a renunțat la idee după atacurile teroriste din 11 septembrie. Cook Jr. a fost numit, luna aceasta, în Comisia de Arte Frumoase, care aprobă proiectele de noi monumente din capitală.

De asemenea, șeful statului a postat, pe 23 ianuarie, mai multe imagini pe Truth Social ce par a înfățișa trei versiuni ale unui arc de triumf, fără a face vreun comentariu. Casa Albă a precizat, totuși, că încă se lucrează la design.

Sursă: The Washington Post

Foto: Truth Social/@realDonaldTrump, Michal Bednarek | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday