Directorul executiv al Tesla și SpaceX a oferit câte cinci milioane de dolari pentru Congressional Leadership Fund (CLF) și Senate Leadership Fund (SLF), două comitete politice care își propun să ajute republicanii să mențină majoritatea în Congres, după scrutinul de la toamnă. Donațiile au fost făcute în decembrie și reprezintă a doua rundă de contribuții a lui Musk către aceste grupuri în actualul ciclu electoral, după cele din iunie.

Contribuțiile vin după o perioadă tensionată între Musk și președintele Trump, care au avut un conflict public anul trecut. În acele momente, Musk lansase inclusiv ideea înființării unui nou partid politic, însă inițiativa nu a prins contur. Relațiile dintre cei doi par să se fi îmbunătățit, Musk participând la o cină cu Trump la Mar-a-Lago, la începutul anului.

De asemenea, miliardarul a reluat mesajele politice prorepublicane pe platforma de socializare X, pe care o deține, susținând adoptarea unei versiuni extinse a SAVE Act – un proiect de lege care ar impune dovada cetățeniei la înregistrarea pentru vot. Antreprenorul sprijină varianta numită SAVE Act Plus, care prevede, printre altele, necesitatea unor dovezi de cetățenie și restricționarea votului prin corespondență.

În 2024, Elon Musk a fost cel mai mare donator individual către comitete de acțiune politică,  cheltuind aproximativ 290 de milioane de dolari, în principal prin propria sa organizație de finanțare politică, America PAC, în sprijinul lui Donald Trump. În primele luni ale Administrației Trump, Musk a avut un rol activ în cadrul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală.

Sursă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday