
Presa italiană a publicat imagini dinaintea și după lucrările de restaurare din capela bazilicii San Lorenzo in Lucina (Roma). După recondiționare, acesta seamănă izbitor cu premierul și lidera partidului de dreapta radicală “Frații Italiei”, Giorgia Meloni.
Îngerul apare ținând un pergament, fiind reprezentat lângă un bust al ultimului rege al Italiei, Umberto al II-lea, detronat în 1946, după ce italienii au votat pentru instaurarea republicii în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Având în vedere simbolismul picturii, presa italiană a speculat că restauratorul frescei, Bruno Valentinetti, ar avea tangențe cu mediile politice de dreapta din Italia. Valentinetti a negat că ar fi intenționat să o imortalizeze pe Meloni, susținând că a realizat doar restaurarea fidelă a imaginii originale a frescei.
Între timp, ministrul italian al Culturii a anunțat că a lansat o inspecție a lucrărilor, cu scopul de a “stabili natura intervențiilor realizate asupra picturii restaurate și de a decide ce măsuri suplimentare se impun”.
Întrebată despre asemănarea cu îngerul, Giorgia Meloni a reacționat umoristic: “Nu, în mod clar nu semăn cu un înger”, a scris aceasta pe rețelele de socializare, alături de un emoji care râde.
Surse alternative: Reuters, DW
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.