ANM informează că, începând de joi de la ora 20 până duminică seara, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În regiunile sud-estice vor fi ploi moderate cantitativ și se vor acumula 10-20 l/mp și izolat 25 l/mp.

În restul țării, precipitațiile vor fi slabe cantitativ, predominant ninsori la munte și în Moldova și mixte în celelalte regiuni. Pe alocuri se va forma polei și ghețuș.

Temporar vor fi intensificări ale vântului în regiunile estice și sudice cu viteze de 40-60 km/h. Vremea se va răci în special în regiunile extracarpatice. Va fi ger în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 ianuarie/1 februarie) în Moldova, Dobrogea și estul Transilvaniei unde temperaturile minime se vor încadra în general între -14 și -10 grade, iar pe parcursul zilei de duminică (1 februarie) gerul va persista în cea mai mare parte a Moldovei.

Până miercuri (4 februarie) vremea se va menține deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea și dimineața, mai ales în regiunile extracarpatice.

Până sâmbătă seara, este în vigoare un Cod Galben de vânt în sudul Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei și în Dobrogea. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50-65 km/h.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday