Anunțul a fost făcut, joi dimineață, de compania rusească, ce precizează că va transfera toate activele sale internaționale, cu excepția celor din Kazahstan, către compania de investiții americană Carlyle. Deși cele două companii au ajuns la un acord (nu este precizat prețul), Lukoil mai spune că acesta depinde în continuare de aprobarea autorităților de reglementare și că va continua negocierile și cu alți potențiali cumpărători, până la perfectarea tranzacției.

Condus de un democrat, Harvey Schwartz, fondul de investiții Carlyle are o valoare de piață de peste 21 de miliarde de dolari și active în management de peste 450 de miliarde de dolari. În România deține și operează Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), prima firmă care a început exploatarea gazelor naturale (cu excepția celor ale Petrom, care sunt mai vechi de 30 de ani) în Marea Neagră. Acum, aceasta asigură circa 10% din consumul de gaze al României și are planuri de extindere în domeniul producției de energie.

CEO-ul Carlyle, Harvey Schwartz, s-a remarcat prin comentarii critice, dar moderate, la adresa politicii tarifare a lui Donald Trump, anul trecut, iar la începutul acestui an a pledat pentru independența politică a Fed.

Harvey Schwartz, in a dark suit and purple tie, sits at a desk with the New York City skyline in the window behind him.

Lukoil este a doua cea mai mare companie petrolieră rusească, activele sale internaționale fiind evaluate la 22 de miliarde de dolari. Lukoil International GmbH, care deține toate lanțurile din afara Rusiei, inclusiv o rafinărie și 321 de benzinării în România, a fost scoasă la vânzare ca urmare a măsurilor restrictive introduse de SUA. Lukoil susține că ar avea în România 4.000 de angajați, deși este posibil să fie vorba de un total ce cuprinde și angajații firmelor ce operează în franciză o parte a benzinăriilor sale.

Sursa: Comunicat Lukoil

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday