UPDATE, miercuri, ora 7:50. Cinci persoane și-au pierdut viața și alte câteva au fost rănite, conform celui mai recent bilanț oferit de Procuratura Regională din Harkov. 

În tren se aflau peste 150 de pasageri. Volodimir Zelenski a spus că atacul reprezintă un act de terorism: “În orice țară, un atac cu drone asupra unui tren civil ar fi considerat exact în acest mod – pur și simplu terorism. Nu există și nu poate exista niciun scop militar în acest sens”, a scris președintele pe rețelele sociale.

Știrea în formă inițială, marți. Autoritățile din Harkov au anunțat că atacul asupra trenului de pasageri a avut loc în apropierea satului Yazykove. Două explozii au fost raportat în apropierea trenului, iar aparent o dronă a lovit garnitura.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe X că în vagonul lovit de dronă se aflau 18 persoane, iar în tot trenul peste 200. Până acum, a fost confirmat decesul a patru persoane, iar alte două primesc îngrijiri medicale, potrivit acestuia. Mai mult, echipele de salvare încă mai caută alte patru persoane.

Sursă alternativă: Pravda.ua

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday