Bărbatul, identificat drept Mohammad S, fusese probabil urmărit anterior și a fost reținut vineri seara la aeroportul Brandenburg, imediat după ce a sosit de la Beirut. Potrivit anchetatorilor acesta ar fi fost implicat într-un complot vizând atacuri asupra instituțiilor evreiești și israeliene din Europa.
Serviciile secrete au documentat faptul că, în august 2025, suspectul fusese implicat în procurarea a 300 de cartușe, în cadrul unui presupus plan de pregătire a unor atacuri teroriste. Anchetatorii susțin că suspectul era în contact și a colaborat cu un membru al Hamas, arestat toamna trecută.
Gruparea Hamas, care a controlat Gaza până la războiul cu Israelul declanșat după atacurile din octombrie 2023 (soldate cu 1.200 de israelieni uciși), avea cel puțin 20-30 de mii de membri. Deși mulți dintre ei au murit în timpul războiului în care și-au pierdut viața peste 70 mii de palestinieni din Gaza, serviciile secrete israeliene și occidentale încă îi urmăresc pe cei care nu s-au predat până acum.
Sursa: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.