Prim-ministrul Norvegiei confirmă că a primit o scrisoare de la Donald Trump în care acesta leagă interesul său pentru preluarea Groenlandei de faptul că nu a câștigat Premiul Nobel pentru Pace: “Având în vedere că țara voastră a decis să nu-mi acorde premiul (n.r. decernat de un comitet independent cu sediul la Oslo), nu mă mai simt obligat să mă gândesc numai la pace”.

Donald Trump i-a transmis lui Jonas Gahr Støre, premierul Norvegiei, o scrisoare în care i-a spus că “având în vedere că țara dumneavoastră a decis să nu-mi acorde Premiul Nobel pentru Pace, nu mai simt obligația de a mă gândi exclusiv la pace, deși aceasta va fi întotdeauna predominantă, dar acum pot să mă gândesc la ceea ce este bun și potrivit pentru Statele Unite ale Americii”.

Premierul Norvegiei a confirmat că mesajul a venit ca răspuns la o solicitare de dialog trimisă împreună cu președintele Finlandei, Alexander Stubb, în care cei doi lideri europeni criticau planurile Washingtonului de a impune tarife Norvegiei și altor state europene, în contextul prezenței militare din Groenlanda. Potrivit premierului norvegian, scrisoarea lor sublinia necesitatea “dezescaladării schimbului de cuvinte” și cerea o convorbire telefonică comună cu Trump, însă răspunsul președintelui SUA a venit rapid și într-o formă neobișnuit de dură.

În mesajul în care Donald Trump a criticat decizia de a nu primi Nobelul pentru Pace, acesta a mai adăugat și că “Lumea nu este sigură dacă nu avem controlul complet și total asupra Groenlandei”. Totuși, guvernul Norvegiei nu se implică în niciun fel în alegerea laureatului pentru acest premiu. Comitetul care stabilește câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace este stabilit de parlamentarii Norvegiei, însă acesta este independent. 

Încă de dinainte ca Premiul Nobel pentru Pace să fie decernat, Trump a făcut numeroase presiuni pentru obținerea acestuia și insistă că a pus capăt la opt războaie de când s-a întors la Casa Albă, acum un an. Premiul a fost acordat în 2025 Maríei Corina Machado, liderul opoziției venezuelene, care i-a înmânat medalia sa Nobel lui Trump la Casa Albă săptămâna trecută. Reprezentanții Nobel au spus, însă, că distincția nu poate fi transferată, chiar dacă medalia ajunge la altcineva.

Dincolo de faptul că Donald Trump și-a manifestat supărarea că nu a primit premiul, în cadrul conversației cu premierul Norvegiei, a subliniat și ideea conform căreia Danemarca nu ar avea niciun drept asupra Groenlandei și că oricum nu o poate apăra.

“Danemarca nu poate proteja acel teritoriu de Rusia sau China și de ce au oricum un «drept de proprietate»? Nu există documente scrise, doar că o navă a debarcat acolo acum sute de ani, dar am avut și noi nave care au debarcat acolo. Am făcut mai mult pentru NATO decât orice altă persoană de la înființarea sa, iar acum NATO ar trebui să facă ceva pentru Statele Unite” a subliniat Trump.

La rândul său, prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat că “Europa nu va fi șantajată” de amenințările tarifare ale lui Donald Trump privind Groenlanda. De altfel, Uniunea Europeană pregătește tarife de 110 miliarde de dolari pentru companiile americane, precum și restricționarea acestora pe piața europeană, ca răspuns la tarifele lui Donald Trump.

Surse: The Guardian, Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday