Comisia Europeană a aprobat planurile naționale de apărare înaintate de opt state, în cadrul Programului SAFE. Este vorba despre România, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croaţia, Cipru și Portugalia.
Decizia, “o etapă importantă în eforturile Europei de a-și consolida securitatea”, vine în urma unei evaluări riguroase. Avizul deschide calea pentru prima tranșă de împrumuturi pe termen lung, cu cost redus, care vor permite țărilor să îşi crească nivelul de pregătire militară şi să achiziţioneze echipamente moderne de apărare. În continuare, Consiliul are la dispoziție patru săptămâni pentru a adopta deciziile de punere în aplicare. După aceea, Comisia va finaliza acordurile de împrumut, iar primele plăți ar putea fi efectuate în martie.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat că, anul trecut, “UE a făcut mai multe progrese în domeniul apărării decât în deceniile precedente”. A mai spus că, în scurt timp, executivul european va aproba și planurile celorlalte state membre.
Valoarea finanțării pentru fiecare ţară a fost stabilită provizoriu, în septembrie. De exemplu, 1,18 miliarde de euro au fost alocate pentru Cipru, în timp ce 16,68 miliarde de euro sunt alocate pentru România.
Pe 21 noiembrie, România a finalizat aplicația de finanțare. La momentul respectiv, prim-ministrul Ilie Bolojan preciza că 4,2 miliarde de euro vor fi folosite pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, cu accent pe capetele de autostradă dinspre Moldova, mai exact de la Pașcani către Ungheni și către Siret.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.