Cotația țițeiul european Brent scade cu -4,7%, până la 63,4 dolari pe baril, în timp ce petrolul american WTI s-a depreciat cu -4,9%, până la 59 de dolari pe baril. Donald Trump a declarat, miercuri seară, în timpul unei discuții cu presa în Biroul Oval, că a primit asigurări că autoritățile iraniene nu vor executa cetățenii reținuți în timpul reprimării violente ale protestelor din ultimele săptămâni. Tot miercuri, SUA au început retragerea unei părți din personalul din bazele militare-cheie din Orientul Mijlociu.

Potrivit analiștilor, declarațiile președintelui american au redus prima de risc acumulată în ultimele zile. Cotațiile țițeiului au fost afectate și de creșterea peste așteptări a stocurilor de țiței și benzină din SUA, săptămâna trecută, conform Agenției pentru Informații Energetice. Pe de altă parte, au fost reluate exporturile de petrol venezuelean.

În paralel, SUA au anunțat că au capturat un alt petrolier asociat Venezuelei, denumit Veronica, în Marea Caraibilor, arată The Guardian. Este al șaselea vas confiscat care transportă petrol venezuelean, în ultimele săptămâni.

Surse: Reuters, Trading Economics

Foto: Solarseven/Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday