În analiza sa, Fondul Monetar Internațional (FMI) a evaluat milioane de anunțuri de angajare și profiluri de angajat din SUA, Marea Britanie, Germania, Danemarca, Brazilia și Africa de Sud. FMI a constatat astfel că, în prezent, una din zece oferte de locuri de muncă solicita cel puțin o aptitudine nouă, care abia exista acum zece ani, cum ar fi competențe legate de IT sau gestionarea rețelelor de socializare în marketing.
Rezultatele arată că, deși competențele AI pot aduce salarii mai mari pentru anumite poziții (bonus salarial între 3 și 3,4 % în SUA și în UK), acestea nu au generat creșterea numărului total de locuri de muncă, ci, dimpotrivă, au dus mai degrabă la eliminarea unor joburi în ocupațiile cele mai expuse automatizării.
Conform datelor FMI, după doar cinci ani, nivelul ocupării forței de muncă a fost cu 3,6% mai scăzut în regiunile unde cererea pentru competențe legate de AI a fost mai mare, comparativ cu alte regiuni. FMI subliniază că locurile de muncă entry-level sunt printre cele mai vulnerabile, deoarece pot fi mai ușor înlocuite de noile tehnologii.
Directorul general al FMI a atras atenția că impactul AI depășește sfera economică. “Munca oferă demnitate și sens vieții oamenilor. De aceea, transformarea adusă de inteligența artificială este atât de importantă”, subliniază aceasta, înaintea reuniunii anuale de la Davos (Elveția), de săptămâna viitoare.
Analiza este în special relevantă deoarece cercetările privind impactul AI asupra pieței muncii au fost realizate până în prezent în mare parte în SUA, unde adoptarea acesteia este cea mai avansată. De asemenea, studiile anterioare nu au găsit dovezi concludente că AI ar duce la concedieri pe scară largă, deși unele analize indică un efect mai clar asupra angajărilor la nivel de începători și asupra anumitor ocupații, cum ar fi dezvoltarea de software.
În acest context, instituția face apel la guverne să intensifice programele de sprijin pentru lucrătorii afectați, inclusiv prin recalificare profesională și măsuri de protecție socială. FMI recomandă totodată regândirea sistemelor educaționale, astfel încât tinerii să dobândească competențe creative, cognitive și tehnice care să le permită să folosească inteligența artificială, nu să concureze cu ea.
Sursă alternativă: Financial Times
Foto: Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.