Decizia a fost luată după 25 de ani de negocieri și după proteste ale fermierilor din toate statele europene. Împotriva acordului au votat Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria, în timp ce Belgia s-a abținut. Italia, care luna trecută a forțat o amânare pentru a obține garanții suplimentare pentru agricultori, a votat “pentru”. Toate celelalte state, inclusiv România, au votat în favoarea acordului. 

Acordul Mercosur vizează eliminarea treptată a taxelor vamale pentru majoritatea produselor comerciale dintre UE și Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Din perspectiva Bruxelles-ului, miza este una majoră: reducerea dependenței de China, consolidarea influenței europene în America Latină și crearea unor relații comerciale mai previzibile, într-un context global marcat de tensiuni și de revenirea politicilor protecționiste, inclusiv în SUA.

Industria europeană este printre principalele beneficiare ale acordului. Sectoare precum auto, aviație, construcții de mașini, dar și exporturile agricole europene – vinuri, brânzeturi și alte produse cu valoare adăugată – ar urma să aibă acces mai facil pe piețele sud-americane, unde activează deja aproximativ 30.000 de companii europene.

În schimb, acordul a provocat o opoziție puternică din partea fermierilor europeni, în special în Franța, care se tem de concurența produselor agricole mai ieftine din America de Sud. Pentru a calma aceste temeri, Comisia Europeană a introdus mecanisme de protecție: cote pentru produse sensibile precum carnea de vită, carnea de pasăre și zahărul, precum și clauze care permit intervenții rapide dacă importurile provoacă perturbări grave pe piața UE. În 2025, UE a modificat acordul pentru a aloca miliarde de euro pentru sprijinul fermierilor.

Un alt punct sensibil a fost cel de mediu. În forma actuală, respectarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice este inclusă ca element esențial al tratatului, ceea ce ar permite suspendarea parțială sau totală a acordului dacă angajamentele climatice sunt încălcate.

Următorul pas este semnarea oficială a acordului, Comisia Europeană indicând că președinta Ursula von der Leyen ar putea călători în Paraguay pentru acest moment. Totuși, procesul nu este încheiat, fiind nevoie și de aprobarea Parlamentului European. Anumite capitole care depășesc strict politica comercială vor trebui ratificate și de parlamentele naționale. Franța a anunțat deja că va continua lupta la nivelul Parlamentului European, unde eurodeputații francezi ostili acordului speră să îl blocheze sau să forțeze renegocieri.

Sursa: Politico

Foto: Daboost | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday