În Cúcuta, un oraș situat la granița de est a Columbiei cu Venezuela, câteva sute de manifestanți au mărșăluit, fluturând steagul țării. Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a îndemnat la proteste, după ce Donald Trump a afirmat că este în favoarea unei intervenții militare în Columbia, în urma atacului de sâmbătă asupra capitalei Venezuelei. Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, și prima doamnă Cilia Flores au fost capturați.
Miles de personas en #Cúcuta se movilizan en defensa del presidente @petrogustavo y en contra de las amenazas de los Estados Unidos a América latina.
Cúcuta es antimperialista! pic.twitter.com/ZblFeTvroX
— Jonathan Isaac García. (@IchaGP_) January 7, 2026
“Ceea ce s-a întâmplat în Venezuela a fost, în opinia mea, ilegal”, a declarat Petro în fața a mii de protestatari care s-au adunat la un miting în piața Bolívar din capitala Columbiei, Bogotá. Cu puțin timp înainte de declarația sa publică, Petro a vorbit cu Trump. “A fost o mare onoare să vorbesc cu președintele Columbiei… Am apreciat apelul și tonul său și aștept cu nerăbdare să îl întâlnesc în viitorul apropiat”, a scris ulterior președintele SUA pe platforma sa Truth Social.
Petro a dat de înțeles că e dispus să se întâlnească cu Trump, dar a adăugat: “Nu putem să lăsăm garda jos. Cuvintele trebuie să fie urmate de fapte”.
Duminică, Trump l-a catalogat pe Petro ca fiind “un om bolnav căruia îi place să producă cocaină și să o vândă în Statele Unite”, deși nu există dovezi că liderul columbian ar fi implicat în traficul de droguri din țara sa, cel mai mare producător de cocaină din lume. Întrebat dacă ar lua în considerare o intervenție militară în Columbia, similară cu cea din Venezuela, Trump a răspuns reporterilor: “Mi se pare o idee bună”.
Operațiunea militară a americanilor în Venezuela și amenințările ulterioare la adresa Columbiei au creat un val de indignare în America Latină. În această săptămână, au avut loc manifestații în orașe precum Mexico City, São Paulo și Buenos Aires pentru a condamna “invaziile” și posibilitatea unor noi atacuri.
🚨🇻🇪 BREAKING — This is Buenos Aires.
Free Maduro Protestors Have Surrounded the US Embassy Demanding Justice. pic.twitter.com/zFXP8fdVzm
— ★★★★★ Pamphlets ★★★★★ (@PamphletsY) January 6, 2026
Sursă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.