Conform datelor înaintate de Asociația Constructorilor de automobile din România (ACAROM), înmatriculările de autoturisme noi au crescut în decembrie 2025 cu +54,36%, față de decembrie 2024, atingând un volum de 21.312 unități.

Pe parcursul întregului an 2025, înmatriculările de autoturisme noi au ajuns la 156.803 unități, o creștere de +3,77%, față de  2024, respectiv 151.105 unități.

Dintre acestea, 8.849 autoturisme noi înmatriculate au propulsie full electrică (-9,7%) și 77.140 de unități au propulsie hibridă (+31,9%), față de 2024.

În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în decembrie 2025 cifra de 29.066 unități, un volum similar cu cel înregistrat în decembrie 2024, respectiv 29.606 unități.

Pe parcursul întregului an 2025, s-au înmatriculat pentru prima dată în România 360.103 de unități second hand, în creștere cu +9,51%, față de 2024, respectiv 328.834 de unități.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, TOTAL 2025 :

  1. DACIA                   = 45.738 unități
  2. TOYOTA                = 15.893 unități
  3. RENAULT             = 11.482 unități
  4. SKODA                  = 11.299 unități
  5. VOLKSWAGEN   = 9.783 unități
  6. HYUNDAI             = 9.352 unități
  7. FORD                     = 7.345 unități
  8. MERCEDES         = 5.488 unități
  9. BMW                     = 5.430 unități
  10. SUZUKI                = 4.735 unități

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday